Comenzi MOPAN Suceava

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cătrinari, comuna Panaci, s-a bucurat în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, 30 noiembrie 2022, de un eveniment cu totul deosebit. La ceas de vecernie, protosinghelul Haralambie Țanef, duhovnicul mănăstirii, a fost hirotesit întru arhimandrit de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

La eveniment au luat parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, arhim. Mihail Balan, exarh de zonă, arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, precum și stareți ai mănăstirilor eparhiei, slujitori ai sfintelor altare de la parohiile din împrejurimi și din țară.

Slujba de hirotesie a avut loc în biserica mare a mănăstirii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în prezența a numeroși credincioși, fii duhovnicești ai părintelui, și a unor maici starețe de la mănăstirile bucovinene. Între cei prezenți s-au numărat și reprezentanți ai autorităților locale și centrale.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de arhid. Ilie Leonte.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” stavroforei Lavrentia Stupinean, stareța așezământului monahal, întrucât a urmat exemplul oferit de „tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

Arhim. Haralambie a rostit un cuvânt de mulțumire, transmițând gânduri de recunoștință tuturor celor care l-au înconjurat cu dragoste în toată perioada de când și-a încredințat viața Mântuitorului Iisus Hristos și Maicii Domnului.

În continuare, pr. Aurel Goraș a vorbit despre importanța evenimentului din această zi și despre darul prezenței Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic în mijlocul tuturor celor prezenți la Mănăstirea Cătrinari.

A urmat un scurt recital de cântări specifice perioadei Postului Bucuriei, a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic le-a vorbit celor prezenți despre vrednicia părintelui Haralambie, despre bogata sa activitate pastoral-misionară, precum și despre sprijinul pe cere l-a oferit mai multor mănăstiri și parohii din eparhie. Totodată, ierarhul i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfântului Apostol Andrei.

Drept mulțumire pentru vizita arhierească, obștea Mănăstirii Cătrinari i-a oferit Înaltpreasfinției Sale un set dichero-tricher, precum și un omofor cu un epitrahil, realizat în atelierul așezământului monahal.

Permanența Consiliului Eparhial, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, a hotărât la data de 15 decembrie 2021 înaintarea propunerii pentru acordarea rangului de arhimandrit protosinghelului Haralambie Țanef, pentru activitatea deosebită din ultimii ani, iar la data de data de 29 septembrie 2022, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a aprobat acest demers. Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a semnat actul Sinodal în data de 29 octombrie 2022.

Arhim. Haralambie Țanef, de metanie de la Mănăstirea Petru Vodă, a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Dorna Arini, din județul Suceava, la data de 27 decembrie 2005. Slujitor al  Mănăstirii Cătrinari începând cu anul 2007, părintele s-a implicat activ, alături de obștea așezământului monahal, în pregătirea pentru sfințire a peste treizeci de locașuri de cult.

Irina Ursachi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava