Concert pascal
MOPAN Suceava

Prefectul Alexandru Moldovan, directorul din cadrul cancelariei, Emilian Țehaniuc, maiorul Alin Găleată din partea ISU Suceava, Sabina Doroftei, reprezentantul DGASPC Suceava și Zica Aga, reprezentantul DSP Suceava au participat la atelierul de lucru organizat de UNICEF România, atelier ce-și propune planificarea și documentarea tranziției de la Blue Dots la Blue Grids și consolidarea răspunsului national la criza refugiaților din Ucraina.

În intervenția pe care a avut-o în prima zi a evenimentului, prefectul Alexandru Moldovan a punctat trei elemente definitorii ale răspunsului la criza refugiaților ucraineni. Astfel, el a arătat că în județul Suceava a fost gestionat cel mai mare număr de refugiați ucraineni din România, peste 2,5 milioane. Moldovan a mai arătat că în județ este singura tabără în funcțiune la acest moment din România destinată refugiaților ucraineni, cea de la Rădăuți, având o capacitate de 346 locuri. „răspunsul la criza refugiaților a avut la bază colaborarea continuă dintre societatea civilă/autorități/culte religioase/instituții cu atribuții directe în gestionarea fluxurilor de refugiați”, a spus prefectul județului Suceava.

El a mai adăugat că în cadrul discuțiilor au fost avute în vedere următoarele aspecte: experiențele, rezultatele și lecțiile învățate în perioada 2022-2023 în răspunsul privind criza refugiaților; situația actuală privind refugiații din Ucraina și intervențiile de suport și asistență acordate acestei categorii de populație (numărul și profilul persoanelor refugiate, nevoile acestei categorii de populație, serviciile existente, furnizorii de servicii, etc.); prognoză a situației privind refugiații din Ucraina și a nevoii de servicii în 2024; resurse (financiare, umane, de altă natură) existente la moment și necesare în 2024 și aspecte legislative și instituționale (instituții/organizații implicate, proceduri existente) privind mecanismele de referire la intrarea în țară și cele de referire la nivelul județului.

În județul Suceava a fost gestionat cel mai mare număr de refugiați ucraineni din România, peste 2,5 milioane, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava