MOPAN Suceava

Destinul a frânt, dureros de timpuriu, aripile Larisei Emilia Cheran (Krecz), n.20 mai 1962- d.29 aprilie 2015. Suceveancă de-a noastră, reputat  om de ştiinţă, Larisa a făcut cinste şcolii româneşti pe toate meridianele lumii.

Absolventă a Liceului “Ştefan cel Mare”, promoţia 1981, a urmat cursurile Facultăţii de Electronică din Bucureşti unde a avut şansa să cunoască profesori extraordinari, cei mai respectaţi profesori ai ţării în domeniu.

După terminarea facultăţii, Larisa a avut şansa să deschidă orizonturi noi în ştiinţa românească, în domeniul microsistemelor pentru aplicaţii biomedicale, dată fiind pasiunea ei nu numai pentru matematică, fizică, chimie, dar şi pentru biologie şi medicină. Teza de doctorat, focalizată pe interfeţele complexe în biosenzori, a fost prima de acest gen din România. În paralel cu activitatea academică în Facultatea de Electronică, în cadrul grupului de Electronică-Fizică, Larisa a fost şefa laboratorului de Aplicaţii Biomedicale la Institutul de Microtehnologie din Bucureşti şi a coordonat, în cadrul Academiei Romane, grupul de lucru format din cei mai buni fizicieni, chimişti, biologi, medici, matematicieni, biochimişti, ingineri şi neurologi în direcţia promovării integrării celor mai avansate cercetări interdisciplinare în studierea creierului uman, ultima frontieră a cunoaşterii.

A fost remarcată la congrese internaţionale şi invitată să lucreze în Statele Unite de către premiantul Nobel în fizică Ivar Giaever, descoperitorul efectului de tunelare electronică, pilon al fizicii cuantice. A continuat investigarea proprietăţilor electrice ale celulelor şi ţesuturilor, dezvoltând metode neinvazive de înţelegere a mecanismelor vii la nivel molecular.

A fost invitată să lucreze la Universitatea din Toronto – Canada, în cadrul colectivului de studiu biosenzori şi chimie bioanalitică, unde şi-a desfăşurat activitatea aproape 20 de ani. A inventat un instrument de mare precizie, numit Scanning Kelvin Nanoprobe, bazat pe măsurarea funcţiei de lucru, proprietate cuantică a materiei care descrie energia necesară extragerii unui electron din suprafaţă, o mărime specifică fiecărui material. A făcut investigaţii la nivel molecular referitoare la coroziunea în metale, suprafeţe semiconductoare şi, în premieră mondială, molecule de ADN. Performanţa acestui instrument de a detecta neinvaziv şi cu mare rezoluţie până şi modificarea unei singure baze din lanţul ADN a fost de-a dreptul surprinzătoare.

Au urmat explorări în acest nou spaţiu cuantic ale intersecţiilor moleculare tip antigen-anticorp, proteine şi celule vii. A descoperit oscilaţii neuronale şi fenomene de rezonanţă în circuite neuronale formate în afara creierului, pe suprafaţa senzorilor, demonstrând că aceste reţele se organizează singure, fără necesitatea unui semnal de control de la o instanţă superioară şi reacţionează la factori neurotrofici şi hormonali, la subtile modificări ale mediului celular. Aceste studii constituie primii paşi în conectarea biologiei moleculare la fizica cuantică, pentru înţelegerea vieţii la nivel quantic şi elucidarea marilor controverse ale biologiei, medicinii şi psihologiei umane.

Întrebările la care încă nu s-a găsit răspunsul, au fost focul care a menţinut flacăra pasiunii pentru cunoaştere a Larisei. În paralel cu proiectele ştiinţifice în neurogeneză şi neuroregenerare, în studiul afecţiunilor ireversibile ale creierului, Larisa a publicat zeci de articole ştiinţifice, patente internaţionale şi cărţi. A susţinut cursuri în marile universităţi ale lumii.

În afara pasiunii pentru ştiinţă şi cunoaştere, Larisa era preocupată de studiul conştiinţei umane, a psihologiei şi comportamentului uman, de artă si cultură. Îi placea extrem de mult să picteze şi să călătorească în întreaga lume, să ajute organizaţii caritablile şi, mai presus de toate, să aducă zâmbetul şi speranţa în sufletele tuturor.

Drum bun pe calea de lumină, Larisa Emilia Cheran (Krecz)! Continuă să răspândeşti vibraţii de iubire! Ne-ai înfrumuseţat şi îmbogăţit vieţile.  Toţi cei care te-au cunoscut te vor păstra în neuitare. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău minunat!

In Memoriam Larisa Emilia Cheran (Krecz), 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava