Informare de vreme rea valabilă în week-end pentru județul Suceava

Meteorologii au emis o informare de vreme rea în toată țara, care va fi valabilă de mâine, de la ora 10.00, pînă a doua zi, la ora 18.00. Potrivit ANM, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse care pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vîntului, trecător și cu aspect de vijelie și pe arii restrînse căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în zonele de deal și de munte, precum și în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei și local în Muntenia. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 de l/mp și izolat 35-40 de l/mp, în special în zona Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali.