MOPAN Suceava

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit, joi,10 noiembrie 2016, la Timișoara, cu omologul său sârb, Aleksandar Vučić, aflat în vizită în România la invitaţia sa.

„Ne-am întâlnit la Timișoara și nu la București pentru că aici suntem mai aproape unii de alții, chiar și fizic. Am vrut să dăm un semnal că această relație dintre Serbia și România este una consistentă, de lungă durată, dincolo de durata guvernelor, dincolo de culorile politice. Serbia și România au potențial și trebuie să devină și parteneri economici cu consistență și pe viitor”, a arătat premierul Cioloș.

În cadrul întrevederii, șeful Guvernului de la București a reconfirmat sprijinul României pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, ca membru deplin, dar și în ceea ce privește gestionarea crizei refugiaților, protecția frontierei comune și combaterea amenințărilor teroriste la nivel regional.

”Vreau să îl asigur pe Aleksandar Vučić de întreg sprijinul României în aderarea la UE. Serbia a făcut eforturi vizibile şi semnificative, în această ultimă perioadă, în procesul de pregătire a aderării şi ştiu acest lucru nu doar din rapoartele UE, dar și din discuții cu cei de la Bruxelles. Suntem gata să împărtășim din experiența noastră – mai bună, mai puţin bună – cu Serbia pe acest subiect, dar şi pe alte subiecte”, a subliniat premierul român.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre consolidarea relației economice și a contactelor umane româno-sârbe, fiind evidențiată importanța implementării proiectelor de cooperare transfrontalieră în cadrul Instrumentului de Pre-aderare (IPA) II, ca o componentă de succes a cooperării între România și Serbia. În context, a fost punctată posibilitatea construirii unei autostrăzi care să lege România de Serbia.

”Trebuie să ne gândim, într-un fel structurat pe viitor, și la interconectarea dintre Serbia și România din punct de vedere al infrastructurii. Și am discutat ce putem face și în viitor. Sigur, noi avem un Master Plan deja aprobat care, din păcate, în momentul de față nu prevede o autostradă de legătură spre Belgrad, dar prevede un drum național, pe când cealaltă parte sârbă prevede o autostradă. O să analizăm și noi posibilitatea de a adapta lucrurile” – a adăugat premierul României.

A mai fost abordată situația comunităţii româneşti din Serbia, fiind convenită intensificarea dialogului pe această problematică.

În paralel cu dialogul la nivel de prim-miniștri, au avut loc convorbiri sectoriale bilaterale între miniștrii economiei, internelor, muncii, externelor/integrării europene și pe probleme legate de situația minorităților. Cu această ocazie, au fost semnate trei documente bilaterale, și anume: Protocolul între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul Afacerilor Interne din Republica Serbia privind constituirea și activitățile patrulelor comune de-a lungul frontierei de stat comune, Declarația comună privind sprijinul României pentru integrarea europeană a Serbiei și Declarația comună în domeniul muncii și a politicilor sociale.

Şeful Executivului de la București a fost însoţit, în cadrul vizitei la Timișoara, de miniștrii Ioan Dragoș Tudorache, Lazăr Comănescu, Dragoș Pîslaru, Costin Borc și Maria Ligor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava