Concert pascal
MOPAN Suceava

Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, prin Formația Câmpulung Moldovenesc și Stația Hidrologică Vatra Dornei a coordonat tehnic astăzi intervenția utilajelor aparținând Primăriei Cârlibaba, respectiv un buldoexcavator și un TAF care au creat un șenal pe malul stâng al râului Bistrița, pentru a favoriza scurgerea apei de pe fânețe, limitând astfel riscul inundării locuințelor.

Intervenția a fost decisă de Grupul de Suport Tehnic alcătuit din reprezentanți ai Instituției Prefectului – județul Suceava, ISU Suceava, SGA Suceava și CLSU Cârlibaba grup coordonat de către subprefectul Daniel Prorociuc. De asemenea, în decursul zilei de astăzi, SGA Suceava a intervenit cu un buldoexcavator pentru a întreține șenalul deja executat. Totodată, se are în vedere dislocarea la fața locului a unui excavator cu braț lung pentru posibila intervenție în albia râului Bistrița, în zona satului Valea Stânei, comuna Cârlibaba, cu obiectivul de a elibera albia râului de aglomerarea de ghețuri și spargerea podului de gheață existent în aval.

În analiza realizată la sediul primăriei comunei Cârlibaba cu primarul și viceprimarul localității, subprefectul Daniel Prorociuc a reiterat necesitatea supravegherii permanente, în această perioadă, a cursurilor de apă și adoptarea din timp a unor măsuri cu caracter preventiv, astfel încât riscul de inundare a terenurilor și construcțiilor să fie redus cât mai mult posibil.

SGA Suceava, prin angajații Formației Câmpulung Moldovenesc și Stația Hidrologică Vatra Dornei, împreună cu un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Vatra Dornei vor monitoriza permanent zona (inclusiv pe timpul nopții) și vor oferi suport tehnic deservenților de utilaje și angajaților ISU Suceava care vor interveni în caz de necesitate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava