Concert pascal
MOPAN Suceava

Au mai rămas doar câteva zile până la începutul unui nou an şcolar. Pentru unii elevi de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava începe un nou sezon competiţional, iar pentru boboci începe primul episod din drumul către visul lor şi al părinţilor lor de a deveni mari campioni.
Înainte de sunetul „clopoţelului” de la LPS Suceava am stat de vorbă cu directorul acestei instituţii de învăţământ, Ioan Radu.

– Domnule director, cum se prezintă Liceul cu program Sportiv la început de nou an şcolar?
– Pentru anul şcolar 2016-2017 avem pregătite şase clase, patru clase sportive şi două de filologie. Două din aceste clase sunt cu specialitatea fotbal, una de handbal şi una mozaic, care include luptători, rugbişti, atleţi şi voleibalişti. Sincer să fiu, mă aşteptam să vină mai mulţi copii la înscrierile din acest an.

– Ce impact a avut finalizarea terenului sintetic de fotbal şi a celorlalte elemente ale campusului de la LPS Suceava?

– Este cam prematur să vorbim despre mari progrese, acestea se vor putea simţi în câţiva ani. Indiscutabil sunt alte condiţii şi altfel vin copiii şi antrenorii la lucru. Gândiţi-vă doar la ce diferenţă este între condiţiile de la terenul din Iţcani şi terenul nostru, care este omologat pentru competiţiile oficiale. Există documentaţia tehnică pentru vestiare şi tribune, însă nu sunt fonduri. Poate anul viitor.

– Cum decurge colaborarea cu echipele de seniori ale Sucevei?
– Nu am avut niciodată vreo problemă cu formaţiile de seniori de volei, rugby sau handbal ale Sucevei, majoritatea elevilor noştri la finalul junioratului şi chiar mai devreme făcându-şi debutul în competiţiile oficiale la acestea. Avem parteneriate cu toate grupările de seniori, parteneriate reciproc avantajoase. A existat în anul precedent o mică dispută cu echipa de fotbal care dorea să aibă echipă proprie de juniori cu elevii de la liceul nostru. În general, toată lumea vrea să ia tineri jucători gratis, legislaţia în vigoare avantajând cluburile private. Nu este corect pentru că doi, trei ani la LPS Suceava se investeşte în creşterea unui sportiv. Din acest an lucrurile s-au schimbat, s-a făcut un prim pas către intrarea în normalitate după opinia mea şi echipele noastre vor reprezenta Foresta Suceava în competiţiile de juniori A, C, D şi E.

– Domnule director, vă încearcă nostalgii din perioada în care aţi fost antrenor?
– Dacă în lumea fotbalistică din România condiţiile ar fi normale, aş renunţa oricând la funcţia de director pentru a mă întoarce pe banca tehnică. Mi-a plăcut această meserie dificilă, cea de antrenor. Din păcate, din cauza lipsei banilor în fotbalul românesc şi în sportul românesc în general, se fac compromisuri, ori acest lucru nu este deloc bun şi nu se poate exercita meseria de antrenor în condiţii optime.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava