Concert pascal
MOPAN Suceava

În fiecare an, la 20 martie, este marcată Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, un eveniment iniţiat în 2001, de Asociaţia Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret.

Ziua are un mesaj general: „Să ducem astăzi, un copil la teatru!”

Ce poate fi mai frumos decât să petreci timp de calitate cu copilul sau cu elevul tău?

De multe ori, teatrul are menirea de a reprezenta primul contact al copiilor cu arta și dezvoltă, astfel, interesul, atracția și preocuparea pentru creație, valoare și originalitate. Astfel, e de la sine înțeles că teatrul pentru copii dezvoltă imaginația, dar și intelectul, sporește capacitatea de conștientizare, pricepere și adaptare a micului om la tot ce înseamnă lumea înconjurătoare; copiii pătrund în noi universuri, cunosc personajele și poveștile lor și învață să trăiască frumos.

Cadoul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, atât pentru copii cât și pentru părinți constă în intrarea liberă la spectacol, în limita locurilor disponibile. Vă invităm, astfel, cu mic, cu mare să vă bucurați de frumoasa poveste pe care o imaginează spectacolul „Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”, de Matei Vișniec, regia Ioan Brancu.

„Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama” este, așa cum spune chiar autorul, un spectacol cu povești de adormit copiii și de trezit ușor părinții, un spectacol pentru toată familia.

 

Echipa de producție:

Regia artistică: Ioan Brancu

Autor: Matei Vișniec

Scenografia: Ana Maria Condruz

Coregrafia: Andreea Duță

Muzica: Cári Tibor

Light design: Lucian Moga

Video design: Andrei Cozlac

Distribuția: Cristina Florea, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuț, Alexandru Marin, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Cosmin Panaite, Cătălin Ștefan Mîndru, Bogdan Amurăriței

Durata spectacol: 1h10min.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava