Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, felicită Guvernul Orban pentru anularea minciunii denumită de PSD parteneriat public-privat pentru autostrăzi şi apreciază drept un mare succes al Guvernului construirea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş din fonduri europene nerambursabile, resurse care sub guvernele socialiste au stat ani de zile nefolosite la Uniunea Europeană şi pe care Romania riscă să le piardă.

„Să nu uităm niciun moment faptul că guvernele socialiste din ultimii ani au reprezentat piedica majoră în calea modernizării ţării noastre. PSD a lăsat în urmă o ţară îndatorată peste măsură, în care nu s-a construit nimic nici pentru generaţia actuală şi nici pentru generaţiile viitoare. Cum a fost înlăturat PSD de la guvernare, lucrurile au început să intre în normalitate! Sute de proiecte au fost deja deblocate, iar lucrările sunt deja începute sau în curs de demarare. Deşi am crezut că cel mai greu lucru pentru Guvernul Orban va fi să deblocheze proiectelor majore de infrastructură, constat cu mare bucurie că şi pentru acestea s-a găsit soluţia cea mai bună – abandonarea inepţiei PSD denumită parteneriat public-privat şi orientarea acestora către fondurile europene gratuite.

Ani de zile s-a străduit PSD să convingă populaţia că e mai bine să se construiască autostrăzi pe banii românilor, deşi aveam posibilitatea de a folosi bani gratuiţi de la Uniunea Europeană! Cât de mult să urăşti acest popor şi să-i promiţi că abandonezi fondurile europene pentru construcţia de autostrăzi, iar dacă acestea s-ar fi realizat, românii ar fi fost obligaţi să plătească taxe de autostradă dacă ar fi dorit să circule pe noile drumuri rapide! Epoca acestor minciuni socialiste a apus şi ne îndreptăm cu toţii către ceea ce ar trebui să fie corect şi normal pentru români.

Faptul că Autostrada Unirii va fi realizată din banii europeni gratuiţi ne dă speranţa că lucrările se vor realiza cu mult mai mare viteză, iar calitatea lucrărilor ar trebui să fie la exigenţele finanţatorilor europeni. Numai acest proiect major, aşteptat de ani de zile de către Moldova, ne arată dimensiunea pierderilor de oportunităţi pe care le-am înregistrat cu PSD la guvernare. Diferenţele fundamentale dintre cum guvernează PNL în beneficiul oamenilor şi cum împiedică PSD reintrarea ţării în normalitate ne dau alte argumente suplimentare pentru a considera demersul Preşedintelui Iohannis şi al Prim-ministrului Ludovic Orban privind organizarea alegerilor anticipate drept cea mai bună soluţie pentru România”, a declarat Ioan Balan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava