Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul Organizaţiei Municipale Suceava şi vicepreşedinte al PNL pentru Regiunea de Nord-Est, deputatul Ioan Balan, este de părere că Guvernul României trebuie să preia creditul de 86,3 milioane de euro contractat pentru proiectul „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene”. Ioan Balan a subliniat că dacă acest lucru nu se va întâmpla, judeţul Suceava nu mai are şanse de dezvoltare. Balan a spus că dacă Guvernul ar prelua creditul, în condiţiile în care a garantat pentru acesta, 61 de localităţi sucevene care sunt asociate în acest proiect ar avea posibilitatea să dispună de fonduri pentru cofinanţarea unor proiecte cu finanţare european. Liderul PNL a atras atenţia că majoritatea primăriilor asociate nu au beneficii de pe urma proiectului „Suceava – utilităţi şi mediu”.

Ioan Balan a mai spus că după întâlnirii de săptămâna trecută cu primarii localităţilor care sunt asociate în „Suceava-Utilităţi şi mediu”  s-a constatat că acest proiect nu şi-a atins scopul iniţial, şi anume de a aduce gaz natural în toate localităţile asociate, dar şi că în zona de termoficare este viabil doar în Rădăuţi, dar în acelaşi timp afectează grav bugetele acestor localităţi pe o perioadă de 15 ani.

Balan a explicat că acesta a fost motivul pentru care consilierii judeţeni ai PNL au solicitat o şedinţă extraordinară a deliberatibului judeţean, în cadrul căreia au mai fost discutate şi alte proiecte importante care se realizează în prezent şi care sunt cu probleme, respectiv modernizarea Aeroportului şi deschiderea celor două depozite ecologice de deşeuri din Suceava şi Pojorâta.

„De departe, cea mai apăsătoare problemă a judeţului este proiectului „Utilităţi şi mediu la standarde europene” prin prisma faptului că pentru încă 15 ani vom fi tributari celui mai prost proiect promovat vreodată în judeţul Suceava de PSD. Problema este că din cele 61 de primării, sunt unele care niciodată nu vor beneficia de gaz metan prin acest proiect, dar vor plăti încă patru mandate datorii în condiţiile în care aproape toate sunt sărace, unele fiind extrem de sărace. Prin plata acestor datorii li se taie speranţa de dezvoltare pentru 20 de ani, neavând bani de cofinanţare pentru proiectele europene”, a daclarat liderul PNL.

Ioan Balan a adăugat că această şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Suceava a fost catalogată foarte bine ca fiind un colocviu de către preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, având în vedere că unii participanţi au discutat problemele judeţului, iar alţii doar au vorbit, fără să se întâmple nimic.

„Îi atrag atenţia preşedintelui CJ Suceava că are obligaţia, măcar morală, să găsească soluţia ca acest proiect, pentru care plătim de patru ori de cât am luat, să fie preluat de Guvern, mai ales că a fost promovat de înaintaşii domniei sale începând cu 2002”, a atras atenţia Balan. El a ţinut să-i reamintească lui Cătălin Nechifor că recent s-a plimbat alături de „Ponta Suceveanul” prin judeţul Suceava, inclusiv prin localităţile care fac parte din acest proiect, şi le-a promis oamenilor că va fi bine, inclusiv cu acest proiect.

Ioan Balan i-a solicitat lui Nechifor, ca şi gestionar al acestui proiect, să semneze memoriul întocmit de primarii PNL prin care Guvernului României i se cere „să preia de pe umerii Sucevei această datorie garantată de Guvern pentru că acest proiect, în esenţa lui, nu a produs decât o mare conductă goală pe care sucevenii şi copiii lor o vor plăti mult timp, conductă care nici măcar nu este în proprietatea judeţului, ci a companiei Transgaz.

Balan a spus că până în momentul de faţă, pentru creditul de 86,3 milioane de euro, s-a plătit deja o sumă de aproximativ 73 de milioane de euro, reprezentând rate şi dobânzi, aşa cum a spus chiar Cătălin Nechifor, iar restul creditului trebuie să fie preluat de Guvern.

„Singura soluţie pentru deblocarea judeţului Suceava este preluarea şi achitarea creditului de Guvern. Acum e şi momentul bun pentru că premierul tot ne anunţă că există excedent de peste un miliard de lei în visteria Guvernului”, a declarat vicepreşedintele regional al PNL.

Ioan Balan a ţinut să mai sublinieze faptul că „Utilităţi şi mediu la standarde europene” este un proiect emblematic, care ilustrează cât se poate de clar dezastrul guvernării judeţene a PSD.

„O conductă fără gaz care nici nu este a judeţului, dar noi toţi trebuie să o plătim alături de comunele forţate să se numească oraşe şi centrul de afaceri de la aeroport în care bate vântul, sunt amprenta păguboasă pe care PSD-ul a pus o pe dezvoltarea acestui judeţ. Dacă la acestea adăugăm liftul de la Gură Humorului şi peletii din paie ai noii conduceri judeţene PSD avem tabloul complet a ceea ce PSD-ul a făcut în cei 21 de ani cât au administrat acest judeţ după 1989. Cu o aşa ladă de zestre e normal că la alegerile de anul viitor PSD-ul să rămînă „fată bătrână”. De ce să plătim noi( 61 de localităţi) incompetenţa altora? Doar Victor Ponta -cel mai mare om din Pârteşti- poate şi ar trebui să răspundă la această întrebare!”, a încheiat Balan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava