Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, vrea să afle de la ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, care este valoarea proiectelor europene pe care județul Suceava o mai are de primit. „Sunt deosebit de bucuros pentru faptul că actuala coaliție de guvernare a reușit performanța de a avea un grad de utilizare a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 de peste 93%, lucru reflectat în amploarea proiectelor de investiții realizate sau demarate cu ajutorul acestor resurse financiare. Este, de asemenea, de apreciat faptul că succesiunea miniștrilor din ultimii ani la acest portofoliu a asigurat continuitatea proiectelor, în beneficiul României. Pentru mine, ca deputat reprezentând un județ și o regiune cu nevoi importante de investiții, fondurile externe nerambursabile ne-au sprijinit în ultimii ani să generăm schimbări semnificative la nivelul comunităților locale și să sprijinim Guvernul prin preluarea, de către Consiliul Județean Suceava condus de președintele Gheorghe Flutur, a unui important număr de proiecte majore pentru întreaga regiune”, i-a transmis Ioan Balan ministrului Adrian Câciu. El a spus că are încredere că actuala coaliție de guvernare va reuși ca în anul 2024 să depășească anul 2023 în privința ritmului investițional dar și că rata de utilizare a fondurilor europene nerambursabile pentru actualul cadru financiar multianual va fi de 100%.

Deputatul PNL de Suceava i-a solicitat ministrului Adrian Câciu să îi transmită câte proiecte derulate la nivelul județului Suceava au fost ”fazate” pentru finanțare din cadrul financiar multianual 2021-2027 și care este valoarea totală ce a rămas de finanțat din fonduri externe nerambursabile, precum și o situație exactă a acestora. „Pentru a crește rata de succes a proiectelor, în calitate de fost ministru al finanțelor, vă rog să precizați ce măsuri ați propus actualului ministru al finanțelor și fost ministru al investițiilor și proiectelor europene, pentru a vă asigura că toate autoritățile administrației publice locale dispun de cotele de cofinanțare necesare derulării proiectelor. De asemenea, dat fiind faptul că Regiunea Nord-Est are în continuare de recuperat decalaje economice importante, vă rog să precizați în ce măsură proiectele sau finanțările din fonduri nerambursabile 2021-2027 vor fi prioritizate către această regiune”, i-a solicitat Ioan Balan ministrului investițiilor și fondurilor europene.

Ioan Balan vrea să afle de la ministrul investițiilor valoarea totală rămasă de finanțat pentru proiectele europene implementate în județul Suceava, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava