Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, și-a exprimat speranța că UDMR se va delimita de „abordările rasiste” din discursul premierului Ungariei, Viktor Orban. „Referitor la solicitarea ca UDMR să iasă de la guvernare, trebuie să subliniem că PSD a fost primul partid care, prin vocea secretarului general Paul Stănescu, a amendat  declarațiile de la Tușnad ale premierului Ungariei, Viktor Orban. În acest context PSD și-a definit clar poziția, condamnând orice abordare rasială și anti-europeană, deci inclusiv atitudinea celor care au aplaudat discursul dlui Orban”, a spus Ioan Stan. El a arătat că în ceea ce privește prezența UDMR la guvernare, social democrații consideră că cei de la PNL trebuie să se pună de acord în această privință, pentru că premierul este cel care poate pune în aplicare o decizie privind menținerea sau demiterea miniștrilor UDMR.

„În plus, PNL și UDMR fac parte din aceeași familie europeană unde ar trebui să se facă anumite clarificări referitor la limitele discursului public politic. Avem convingerea că echilibrul este cheia succesului în orice privință, îndeosebi în lumea politică. În ceea ce privește discursul premierului ungar, PSD s-a pronunțat clar împotriva acestuia, deoarece contravine în mod clar valorilor europene privind drepturile și libertățile omului. Pe cale de consecință, PSD condamnă și atitudinea celor care au aplaudat acel discurs, indiferent dacă e vorba de membri UDMR, ai altor partide sau cetățeni obișnuiți. Astfel de discursuri nu trebuie încurajate în niciun fel, istoria demonstrându-ne către ce poate duce astfel de abordări”, a mai declarat liderul PSD Suceava. Ioan Stan a mai adăugat că nu trebuie uitat faptul că și în trecut au existat unele derapaje din partea unor membri UDMR, dar nu s-a pus problema ieșirii acestui partid de la guvernare. „Când vorbim de coaliții trebuie judecată poziția oficială a formațiunilor politice, nu a unor membri cu viziuni radicale. Din acest motiv este importantă poziția UDMR-ului față de abordările rasiste existente în discursul dlui Orban și sperăm ca aceștia să se delimiteze de ele pentru a demonstra că rămân fideli valorilor comune europene”, a încheiat Ioan Stan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava