Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan i-a transmis președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur că primarii social democrați nu acceptă ca acesta să se laude cu realizările lor. „Încă de la început menţionăm că noi nu dorim să vă atacăm atunci când atragem atenţia asupra unor situaţii care trebuie rezolvate la nivel judeţean. Sunt simple constatări. În fond judeţul Suceava este condus de un preşedinte liberal şi tot liberalii au majoritatea în Consiliul Judeţean, drept urmare suntem îndreptăţiţi să ne adresăm dvs. atunci când indentificăm anumite probleme. Şi să ştiţi că a te lăuda cu munca primarilor, nu reprezintă soluţiile oferite de administraţia judeţeană la problemele judeţului, ci reprezintă munca acestora, indiferent de culoarea politică, pentru comunele lor.  Poate primarii liberali acceptă să se laude alţii cu munca lor, dar primarii PSD nu acceptă asta. Sunt realizările lor, munca lor. Trebuie respectată, preţuită, scoasă în evidenţă. Iar primarii judeţului nostru, da, au cu ce se lăuda. În schimb, Consiliul Judeţean lasă de dorit la multe capitole. Nu mai avem niciun chef să-i reamintim domnului preşedinte de fişa postului, dar printre noianul de declaraţii fără rost, printre horele şi strigăturile pe care lumea a ajuns să le considere ridicole,  poate găseşte un pic de timp să se ocupe cât de cât şi de drumurile judeţului nostru”, a declarat Ioan Stan. El a adăugat că dacă Gheorghe Flutur nu poate să se ocupe de toate drumurile județene, măcar să se ocupe de cele semnalate în diverse rânduri, de la Hănţeşti, Zamostea, Zvoriştea și Grămeşti, etc, în condițiile în care cetățenii au ajuns să evite aceste zone pentru a nu-și distruge mașinie.

Stan a făcut referire și la șoseaua de centură a orașului Gura Humorului, asumtă de Gheorghe Flutur și la care acesta are „zero rezultate” și doar „poveşti, scuze şi nenumărate comunicate”. Președintele PSD a spus că tot Gheorghe Flutur a promis în campania electorală că se va ocupa de mai multe investiții din județ care însă nici în momentul de față nu au fost realizate, respectiv tabăra internaţionă de la Bucşoaia, centura Fălticeniului, centura Câmpulung-Moldovenesc, aeroportul de la Floreni, spitalul pentru copii și austostrada Gdansk-Varşovia-Lviv-Cernăuţi-Suceava-Bucureşti-Sofia.

„Ştim, în comunicate sunt toate. Inclusiv drumurile judeţene. Dar realitatea o poate vedea oricine! Referitor la aeroport, poate domnia sa a uitat dar acesta a fost modernizat între 2012-2016, cât timp conducerea judeţului a fost a PSD-ului. Tot atunci, Spitalul Judeţean Suceava a fost modernizat cu bani atraşi tot de conducerea PSD a judeţului din acea vreme şi administraţi de cel mai eficient manager de spital din ţară la momentul respectiv, domnul Vasile Rîmbu. Aceasta din urmă a reuşi să transforme unitatea spitalicească judeţeană în cel mai modern, cel mai dotat, cel mai apreciat spital la nivelul întregii ţări. Iar dacă vă amintiţi, venea „lumea bună” la Spitalul Judeţean Suceava ca la moaşte: a se vedea numai vizita lui Klaus Werner Iohannis!  Iar ulterior, pentru că munca dlui Rîmbu punea în umbră activitatea liderului judeţean de la PNL, cu prima ocazie a fost sacrificat, linşat mediatic, numai ca administraţia judeţului Suceava să pară că a făcut ceva în lupta cu pandemia. Deşi atunci, dacă e să ne amintim, conducerea CJ a intrat brusc în concediu. Unii chiar şi-au îmbogăţit studiile şi au devenit doctori peste noapte.

Iar când vine vorba despre monumentele reabilitate, este de noaptea minţii ce aţi putut debita acolo. În opinia dvs. nici Ştefan Vodă, nici Petru Rareş, nici tot neamul Muşatinilor şi Movileştilor la un loc nu au făcut atâtea pentru mănăstirile din zonă câte a făcut preşedintele CJ.

Ce să zicem?!? PNL evoluează bine! Se vede şi în sondaje, şi în discursurile publice la adresa conducătorilor din partid…

Repetăm, nu dorim contre în coaliţie, dorim doar ca fiecare să-şi vadă de fişa postului, rezolvând fiecare, în dreptul său, problemele care ţin de ocupaţia sa. Şi pentru că tot ne chemaţi la „construcţia” judeţului, menţionăm că parlamentarii PSD de Suceava au intervenit ori de câte ori situaţia a cerut-o, în cadru legal, acţionând ferm şi eficient la nivel naţional, cerându-le miniştrilor, secretarilor de stat, directorilor din ministere, etc. explicaţii, fonduri, soluţii pentru Suceava. Iar fondurile aduse de-a lungul timpului în judeţ, printre cele mai mari şi mai multe din ţară, demonstrează că mereu ne-am făcut treaba”, a transmis Ioan Stan.

Ioan Stan îi transmite lui Gheorghe Flutur că primarii PSD din județ nu acceptă ca acesta să se laude cu realizările lor, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava