MOPAN Suceava

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, i-a solicitat președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, urgentarea lucrărilor de modernizare a două drumuri județene din zona Vicovu de Sus – Brodina – Ulma. „Pentru că președintele Consiliului Județean Suceava se ocupă încă de la începutul mandatului mai mult de campania electorală decât de administrarea județului, venim în ajutorul domniei sale semnalându-i faptul că drumul județean 209 G ce trece prin localitățile Vicovu de Sus, Straja, Brodina și Ulma nu a mai fost modernizat din 2004”, a arătat Ioan Stan. De asemenea, el i-a transmis lui Gheorghe Flutur că cetățenii din această zonă solicită urgentarea asfaltării drumului județean 176, pe porțiunea Brodina-Brodina de jos.

„Vorbim aici despre niște probleme concrete, care se cer a fi rezolvate cât mai curând și cât mai eficient. Asta în condițiile în care nu există săptămână în care dumnealui să nu iasă în media locală prezentând ”marile realizări” ale Consiliului Județean în infrastructura locală. E drept ca unele dintre aceste realizări, pe care dumnealui le prezintă ca și cum ar fi doar rodul efortului personal depus în acest sens le recunoaștem și noi, deoarece au fost finanțate din banii pe care guvernul PSD i-a alocat județului nostru fără să țină cont de culoarea politică a celui care se află în fruntea Consiliului Județean. Dar astea sunt detalii și e lucru știut că domnul Flutur nu se împiedică în detalii, după cum nu se împiedică nici de problemele reale ale județului și nici atunci când se prinde în horă. Noroc că PNL-ul nu obișnuiește să stea mult la guvernare iar cât stă, venim noi să-i atragem atenția cu diverse amănunte, cum sunt aceste drumuri județene pe care efectiv nu se poate circula, tocmai ca să nu se facă de râs. Din respect fața de istorie și de Brătieni, trebuie din când în când ajutați. Fie că îi ajutăm cu bani când suntem la guvernare, fie cu sfaturi când suntem în opoziție”, a declarat Ioan Stan. Liderul PSD Suceava consideră că administrarea unui județ presupune mai mult decât organizarea de serbări câmpenești și prezentarea în presă a unor proiecte năstrușnice cum ar fi autostrăzi cu tuneluri, aeroport la Floreni, săli polivalente, spital de copii etc. „E adevărat că toate acestea sunt niște excelente exerciții de imagine, dar nimic mai mult. Or oamenii din județ așteaptă în primul rând să le rezolvi problemele deja existente și mai apoi să te ocupi de ceea ce visezi peste noapte”, a încheiat Ioan Stan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava