Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că intrarea PSD la guvernare s-a dovedit a fi de bun augur pentru români și România. Ioan Stan a spus că acest lucru este dovedit prin faptul că social democrații au reușit să oprească prăbușirea economică din ultimul trimestru al anului trecut și să readucă stabilitatea în economia națională. „Ba mai mult, am făcut asta în contextul mai multor crize suprapuse, ca cea pandemică, a războiului din Ucraina și a crizei din sectorul energetic. În ciuda acestor situații dificile, Ministerul Finanțelor condus de PSD, a reușit să mențină echilibrul economic iar acest lucru este confirmat și de execuția bugetară pe primul trimestru care are două concluzii importante”, a precizat Stan. El a arătat că prima dintre ele se referă la creșterea substanțială a investițiilor din fonduri europene, România folosind banii europeni pentru a se dezvolta, investițiile din fonduri UE reprezentând aproape 60% din totalul investițiilor publice ale acestui an.

Președintele PSD Suceava a spus că a doua concluzie demonstrează că o bună guvernare poate lua măsuri sociale de sprijin pentru populație, fără a afecta echilibrul economic și bugetar. „Prin aceasta este desființată teza austerității a guvernărilor de dreapta care susțineau că nu se pot lua măsuri sociale pentru că ar afecta echilibrul macroeconomic. Astfel, atunci când discutăm de  execuția bugetară remarcăm o creștere de 67,4% a sumelor rambursate de UE pentru România prin fondurile europene, plus o creștere de 4,3% în domeniul investițiile publice (din surse interne și externe). De asemenea, să nu uităm de reducerea deficitului bugetar cu 0,05 puncte procentuale, deși în primul trimestru a fost implementat Pachetul Social acordat după intrarea PSD la Guvernare și nu în ultimul rând scăderea cheltuielilor de personal cu 0,1 puncte procentuale”, a explicat Ioan Stan. El a mai declarat că deși unele dintre măsurile PSD au fost criticate de „colegii noștri de dreapta”, social democrații au demonstrat, cum au făcut-o tot timpul,  că se înșală și că măsurile sociale adoptate de PSD nu produc dezechilibre bugetare, ci din contra, contribuie la  bunăstarea românilor și la consolidarea economiei naționale. „Doar că este necesar să fim responsabili si eficienți atunci când guvernăm. Iar PSD reușește de fiecare dată să facă asta”, a încheiat Ioan Stan.

Ioan Stan: Intrarea PSD la guvernare a oprit prăbușirea economică și a readus stabilitatea în economia națională, 1.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava