Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a remis redactiei un comuniat de presă prilejuit de împlinirea a 515 ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt pe care-l redăm integral.

„Există în istoria fiecărei naţiuni momente astrale și personalităţi care își pun pecetea asupra vremurilor lor și a căror moștenire se transmite peste veacuri. Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, este un asemenea erou exemplar, reper indispensabil al conștiinţei că aparţinem unei comunităţi istorice căreia îi spunem naţiunea română.
Eroii unei naţiuni, fie că sunt mari conducători de oști, politicieni, diplomaţi, savanţi sau oameni de cultură, încarnează idealurile acelei naţiuni și dau faţă umană și un sens progresului. Ei sunt pentru noi modele, ne inspiră, ne oferă un exemplu de viaţă. Un astfel de erou este cu siguranță. Ștefan cel Mare .
Din acest motiv, astăzi nu comemorăm doar stingerea sa din viaţă, ci celebrăm un mare om de stat și conducător temerar de oști, o personalitate puternică, recunoscută și respectată ca atare, care a știut să apere și impună cu demnitate fiinţa și interesele statului moldav într-o perioadă dificilă a istoriei sale.
Marele istoric Nicolae Iorga face poate cea mai frumoasă descriere a domniei sale, prezentându-l pe voievod ca un conducător foarte înţelept. Acesta afirmă următoarele despre perioada când Moldova se afla sub domnia lui Ștefan cel Mare: „Domnise aproape cincizeci de ani, o jumătate de veac. Venise tânăr, în vijelia năvălirii, ca să răzbune pe ai săi, ca să-şi întemeieze viaţa şi ca să tragă zid de vitejie în jurul ţării sale de moştenire. De atunci toate drumurile spre hotarele duşmane fusese bătute de copitele cailor oştirii sale. Dar peste sabia lui minunată apăsa o mână sigură, stăpânită de un gând cuminte. I-a fost totdeauna milă de sângele oamenilor vărsat în zădar. A adus cu dânsul rânduiala şi buna cârmuire. Oastea aceea ale cărei steaguri îi fluturau deasupra sicriului el o închegase, el o făurise, ca pe o singură armă menită să învingă totdeauna. Boierilor acelora ce-l întovărăşeau înainte de a-şi lua hotărâtorul rămas bun el li statornicise chemările şi drepturile. Secerând buruiana roşie a vremilor de restrişte şi nelegiuire, el curăţise ţărâna ce băuse sângele nevinovat, coborând în ea sfinte temelii de biserică. Vlădicilor ce se rugau acum la Dumnezeu pentru sufletul său el li pusese mitra pe cap, după ce ştiuse că se cuvine s-o poarte. Gândul lui de înţelepciune se stinsese în sfârşit, sau, mai curând, el se cobora ca o rază de bucurie asupra tuturora, trecea ca o binecuvântare asupra bogăţiei lanurilor şi fremăta ca o ameninţare pentru vrăjmaşii viitorului prin frunza pădurilor ce ocrotiseră si meniseră luptele învingătoare. Glasul lui nu se mai auzea însă, şi icoana lui nu mai stătea înaintea nimănuia” – aşa a descris, pe scurt, Nicolae Iorga domnia lui Ştefan cel Mare.
Prin modul in care a fost zugrăvită domnia marelui Ștefan avem în faţa ochilor tabloul unei personalităţi complexe și puternice, ale cărei fapte au constituit întotdeauna un etalon și un termen de comparaţie pentru urmașii lui. A devenit o legendă, fără ca acest lucru să-l facă mai puţin om, cu tăriile și slăbiciunile sale. A fost omul epocii în care a trăit, s-a format și s-a afirmat.
Lecţia marelui Ştefan pentru noi, cei de azi, își va dobândi întreaga sa valoare în faptele noastre fiindcă, la fel ca atunci, ni se cere să fixăm locul României atât în istoria politică și spirituală a Europei, o Europă aflată într-un amplu proces de reunificare și înnoire, cât și într-o lume confruntată cu noi sfidări, cu noi surse de conflicte și dezordine, dar și cu o dinamică a dezvoltării tehnologice și economice fără precedent.
Ştefan cel Mare și-a dus la bun sfârșit opera sa întemeietoare, acţionând cu tenacitate, fermitate și cu simţul răspunderii faţă de soarta neamului său. Aceasta este cea mai importantă lecţie pe care ilustrul nostru înaintaș a lăsat-o urmașilor lui. Că viitorul nu este de la sine înţeles, nu este fructul întâmplării, ci expresia capacităţii noastre de a acţiona uniţi pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus.
Închei amintind că Ștefan cel Mare este considerat și sfânt pentru că și-a iubit neamul și s-a jertfit pentru el, iar neamul a răspuns prin cinstire și evlavie. Acestui neam ai cărui fii suntem noi, cei de astăzi, el i-a transmis o moștenire neprețuită, sugerată chiar prin cuvintele scrise pe pergamentul din icoana sa: „Mai presus de tihna noastră stă apărarea ființei și neatârnarea țării noastre!”.
Această moștenire o avem și noi de păstrat și de transmis mai departe nealterată: libertatea neamului și credința în Dumnezeu”.