Concert pascal
MOPAN Suceava

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a fost interpelat de un enoriaș îngrijorat în legătură cu informațiile apărute în spațiul public privind înființarea unui DNA Bisericesc. „Înaltpreasfințite Calinic, iar îndrăznesc să vă supăr, dar nu am cui să îi scriu pentru că la Cancelaria Sfântului Sinod nu te bagă nimeni în seamă, dar vreau să mă lămuriți și să-mi explicați, poate am înțeles eu greșit, dar asta am înțeles: Înaltpreasfințite Calinic, asta ne trebuie nouă, s-au rezolvat toate problemele din Biserica Ortodoxă Română, cu sectele, ereziile, schismele, masonii, încălcările de canoane, și ne lipsea un DNA BISERICESC, am ajuns de râsul sectarilor, ereticilor, ateilor, neo-marxiștilor (le dăm apă la moară) care arată cu degetul spre noi, de parca la ei ar fi totul „roz” și tot răul din țara asta este în Biserica Ortodoxă Română, noi îi susținem prin laicizarea Bisericii Ortodoxe Române, ecumenism, DNA, compromis, politică. Acest DNA-BISERICESC încalcă toate canoanele ce țin de autonomia eparhială, băgând în Biserică un corp de control mirenesc… Dar dacă s-a primit ordin pe unitate să se „distrugă” Biserica din interior, executăm… Pleroma Bisericii a fost desființată, autonomia eparhială la fel, s-a introdus erezia supremației ierarhului … , facem politică și nimic mai mult, politică, diplomație, compromis, răzbunări, nimic duhovnicesc… doar răzbunări și reglări de conturi, asta va face acest DNA-BISERICESC! Despre … care se antepronunță o să se vorbească în Sfântul Sinod?!, NU CRED, pentru că el de fapt conduce și dă direcția spre care se merge!!!”, a scris enoriașul.

”Nu am cunoștință despre înființarea unei astfel de structuri”, i-a răspuns scurt IPS Calinic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava