Concert pascal
MOPAN Suceava

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” a închis bazarul Primăriei Suceava şi bazarul privat din aceeaşi zonă. Şeful ISU, generalul de brigadă doctor Ion Burlui a declarat că măsura a fost dispusă, astăzi, pentru că nu sînt respectate patru din cele şase prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2015 pentru modificarea şi completarea legii privind apărarea împotriva incendiilor.

El a explicat că, printre altele, căile de acces pentru maşinile de pompieri sînt blocate din pricina unor chioşcuri care încă nu au fost mutate, nu există rezervă de apă, în timp ce hidranţii nu sînt la capacitatea din proiect.

Generalul Burlui a mai spus că cele două bazaruri din Lunca Sucevei vor fi redeschise doar după rezolvarea tuturor aspectelor negative. Bazarul Primăriei, în care sînt 1.800 de chioşcuri, nu are autorizaţie de la ISU pentru că municipalitatea nu a terminat lucrările de modernizare, începute în urmă cu aproape 10 ani. În 2009, bazarul a luat foc. Atunci au ars peste 80 de chioşcuri pline cu marfă, pagubele produse fiind de peste 1,5 milioane de lei.

ISU pune lacăt la Bazarul din Lunca Sucevei, 9.7 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.7/10 (6 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava