La Cornu Luncii a fost reconstituit momentul intrării Armatei Române în Bucovina. A fost sfinţit locul Porţii Veşnicei Uniri
Sute de persoane localnici dar şi invitaţi au participat marţi, 6 noiembrie, la manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri care au avut loc în comuna Cornu Luncii, manifestări organizate de Primărie în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților-Parohia Sf.Dumitru din Cornu Luncii și Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” Filiala Județeană ”Plăieșii” Suceava. Punctul central al evenimentului l-a constituit comemorarea a 100 de ani de la intrarea triumfală a trupelor române în Bucovina prin Vama Cornu Luncii, trupe conduse de generalul C. Neculcea. Organizatorii au reconstituit acel moment cu ajutorul unor plutoane de militari în frunte cu detaşamentul de onoare care au intrat simbolic în comună pe ritmul muzicii de fanfară. În locul în care se află fostul pichet grăniceresc a avut loc o ceremonie religioasă de comemorare a 100 de ani de la intrarea triumfală a trupelor române în Bucovina prin Vama Cornu Luncii oficiată de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen.
Plăcută comemorativă dezvelită pe clădirea fostului pichet grăniceresc actualmente Muzeu al Unirii
Acesta a sfinţit şi clădirea fostului pichet grăniceresc care acum găzduieşte Muzeul Unirii dar şi locul în care se va ridica Poarta Veșnicei Uniri. Cu această ocazie a fost inaugurat Muzeul Unirii şi a fost dezvelită o plăcuţă comemorativă amplasată pe această clădire. Plăcuţa a fost dezvelită de primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron şi de prefecta Mirela Elena Adomnicăi. De faţă au fost prezenţi şi parlamentarii Virginel Iordache şi Emanuel Havrici dar şi zeci de copii mulţi îmbrăcaţi în costume populare având buchete de flori în mâini sau steaguri tricolore şi cu emblema România 100. Prezent a fost şi Ştefan cel Mare, de fapt un localnic îmbrăcat în straie de voievod, care purta o pancardă tricoloră cu cifra 100.
A fost sfințit și dezvelit Panteonul Eroilor și Monumentul închinat Eroului Martir sublocotenent post-mortem Constantin Puiu Mihalovici
Primarul Gheorghe Fron a ţinut să le spună celor prezenţi că astăzi este o mare sărbătoare pentru această localitate, Cornu Luncii fiind prima comună care s-a unit cu Ţara. Manifestările de marţi de la Cornu Luncii dedicate Centenarului Marii Uniri au mai cuprins sfințirea și dezvelirea Panteonului Eroilor pentru cei 346 de eroi ai comunei și a Monumentului închinat Eroului Martir sublocotenent post-mortem Constantin Puiu Mihalovici. Au fost momente emoţionante, dezvelirea monumentului Eroului Martir Constantin Puiu Mihalovici, mort la Revoluţia din decembrie 1989 făcându-se în prezenţa tatălui acestuia.
Diplome, insigne şi medalii
Cu acest prilej au fost decernate diplome, medalii și insigne şi a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Cornu Luncii susblocotenentului Narcisa Ciotină, șefa promoției 2018 a Academiei Forțelor Aeriene Române. De asemenea au fost lansate și cărțile ”Generalul Zadik în Bucovina- prof. Ioan Filipciuc, ”Câmpulungul în zorile Unirii”- Ioan Bilețchi Albescu și Traian Roșu, Reflecții privind România Mare-prof.univ. Mihai Iacobescu, Dulce-amar de Bucovina- Doina Cernica, Drumul României spre catastrofă 1918-1940”- prof.dr. Gică Manole. Manifestările s-au încheiat cu un spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri care a avut loc la Căminul Cultural din localitate.
La Cornu Luncii a fost reconstituit momentul intrării Armatei Române în Bucovina. A fost sfinţit locul Porţii Veşnicei Uniri,