Liderul județean al PSD de acord cu alegerile anticipate
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că este de acord cu alegerile anticipate, indiferent de decizia partidului. El a făcut afirmația astăzi, într-o conferință de presă susținută la sediul Organizației Județene a PSD alături de președintele Ligii Aleșilor Locali ai PSD, Cătălin Coman. Senatorul a spus că un astfel de examen ar reprezenta un bun prilej pentru PSD să-și demonstreze forța, în condițiile proastei guvernări a PNL, dar și în condițiile în care formațiunea social-democrată este creditată în sondaje cu 30-32%. ”Sunt de acord cu alegerile anticipate și votez indiferent de decizia partidului pentru că pentru PSD reprezintă o bună ocazie de a-și demonstra forța”, a spus Stan.