Concert pascal
MOPAN Suceava
  • BCR dă startul înscrierilor în a doua ediție LifeLab – programul aduce educația financiară interdisciplinară, de la grădiniță până la liceu, la diverse materii. Școlile din județul Suceava se pot înscrie online până pe 6 decembrie prin platforma Școala de Bani;
  • Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) din cadrul Academiei Române a prezentat, cu această ocazie, Raportul de Politică Publică privind educația financiară în școli, susținut de BCR;
  • Datele europene ne arată că 30% dintre români sunt analfabeți financiar și doar 13% au informații și competențe financiare la un nivel ridicat.

BCR a anunțat pe 14 noiembrie lansarea celei de-a doua ediții a programului LifeLab, de educație financiară în școli, în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare. În cadrul aceluiași eveniment, Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) a lansat Raportul de Politică Publică „Educația financiară – între necesitate și oportunitate”, privind educația financiară a românilor, alături de BCR.

„Inteligența financiară se învață. Cu toții avem nevoie de educație financiară, de la mic la mare, și de aceea misiunea noastră, la BCR și Școala de Bani, este de a ajuta România să aibă o relație mai bună cu banii. Alături de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, am dezvoltat un raport de politică publică pe subiectul educației financiare din România, care ne arată date importante despre gradul de alfabetizare financiară a românilor și ne provoacă să căutăm metode prin care putem să recuperăm decalajul actual. O soluție este reprezentată de LifeLab, care ne bucură că ajunge anul acesta la cea de-a doua ediție. LifeLab este despre interdisciplinaritate, despre cum putem aborda educația financiară la materiile de bază ale copiilor, prin noțiuni teoretice și exerciții practice. Dacă contribuim din start la educația financiară a copiilor, informația va fi asimilata mai ușor și mai interactiv, iar ei vor fi pregătiți pentru viața de adult. Ne dorim ca în continuare să colaborăm cu instituții și organizații din societatea civilă pentru a promova nevoia educației interdisciplinare.”  Nicoleta Deliu-Pașol, Director Comunicare & CSR BCR

Raportul prezintă situația educației financiare în România, analizează modele naționale și internaționale de predare a educației financiare și propune recomandări de politică publică, pentru a crește competențele financiare ale românilor.

Unde se situează România în termeni de educație financiară

  • 30% dintre români sunt analfabeți financiar și doar 13% au informații și competențe financiare la un nivel ridicat, arată datele Eurobarometrului 525 din 2023 care măsoară cunoștințele și competențele în domeniul educației financiare;
  • Studiul BCR din 2023, privind gradul de alfabetizare financiară în rândul populației adulte, urbanizate, din România, realizat de BrandBerry, arată un nivel general foarte redus al cunoașterii și înțelegerii conceptelor și termenilor financiari în rândul populației;
  • 76% dintre participanții la studiu s-au declarat puțin sau deloc optimiști când se gândesc la viitor din perspectiva financiară.

LifeLab – soluție pentru creșterea nivelului de educație financiară din școli

O soluție pentru creșterea nivelului de educație financiară și pregătirea generațiilor pentru independență financiară, cât și responsabilizarea lor cu privire la bani este și lansarea proiectului educațional LifeLab, ajuns anul acesta la a doua ediție. Prin materialele dezvoltate și cu ajutorul profesorilor implicați în program, LifeLab va aduce și 2023 în sălile de clasă elemente de educație financiară, în toate ciclurile de învățământ, la o serie variată de discipline școlare, de la grădiniță până la liceu.

Anul acesta, experiența educațională LifeLab va fi disponibilă și pentru școlile din județul Suceava, iar profesorii, directorii, elevii și chiar părinții din cadrul acestora se vor bucura de beneficiile programului. Până pe 6 decembrie, școlile din Suceava se pot înscrie în programul LifeLab prin completarea unui formular simplu, pe platforma Școala de Bani, urmând acest link.

Cum ajută LifeLab școlile participante?

  • Materiale educaționale special dezvoltate de experți și profesori, unde noțiunile financiare sunt îmbinate cu toate disciplinele de bază predate la școală;
  • Acces la un curs complementar de educație financiară de 20 de ore, ce oferă profesorilor 20 de credite, cât și acces la sesiuni de mentorat cu experți educaționali, pe tot parcursul proiectului;
  • Evenimente fizice pentru elevi și profesori, în care aceștia învață despre educație financiară de la traineri din cadrul Școlii de Bani și de la roboțelul Pepper;
  • Modul dedicat directorilor prin care aceștia devin manageri financiari mai buni în școala lor;
  • Finanțare de 2000 euro la finalul proiectului pentru școlile care implementează programul;
  • Educație pentru viață prin sprijin în dezvoltarea de competențe relevante, precum comunicarea, gestionarea responsabilă a resurselor, colaborarea sau planificarea;
  • Acces la o comunitate de școli care se implică în proiecte relevante, cu impact în calitatea actului educațional, dar și în gradul de motivare al elevilor.

„La Asociația Școlilor Particulare, promovăm standarde ridicate de calitate în educație și susținem colaborarea și schimbul de bune practici între unitățile de învățământ preuniversitar. Prin activitatea noastră, vrem să asigurăm copiilor experiențe de învățare bazate pe performanță academică și să-i ajutăm să dezvolte abilități și competențe pentru viață. De aceea, ne bucurăm că suntem parte din LifeLab, un proiect care aduce în prim-plan colaborarea în domeniul educației financiare – esențială pentru a avea succes în viață. Prin LifeLab, sprijinim elevii să devină adulți împliniți, inteligenți financiari și îi învățăm cum să-și atingă obiectivele, nu doar să le viseze, Iar pe profesori îi sprijinim să integreze educația financiară în școli, pentru a aduce cele mai bune și eficiente metode la clasă.  Laura Mina-Raiu, reprezentant Asociația Școlilor Particulare

Despre LifeLab

Proiectul educațional pilot LifeLab a fost lansat în septembrie 2022 de BCR, alături de FabLab și Asociația Edupedu, în două școli din România: Colegiul Național „Dinicu Golescu”, Câmpulung Muscel și  Școala „Generală Nr. 1” – Poiana Mărului. Proiectul a avut ca scop introducerea elementelor de educație financiară în toate ciclurile de învățământ, în cadrul diferitelor discipline școlare. Abordarea adoptată este una interdisciplinară, astfel materialele educaționale elaborate îmbinând noțiunile de educație financiară cu disciplinele deja predate la școală, conținutul fiind adaptat fiecărui ciclu de învățare (primar, gimnazial, liceal). Ipoteza de la care LifeLab a plecat este aceea că dezvoltarea competențelor financiare în cadrul mai multor materii va duce nu numai la creșterea cunoștințelor și abilităților de educație financiară, ci și a gradului de interes al elevilor față de activitatea școlară.

**

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 319 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 54% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproximativ 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava