Concert pascal
MOPAN Suceava

Candidatul pentru președinția PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit vineri cu membrii Colegiului director al PNL Suceava. Ludovic Orban a declarat la finalul ședinței, într-o conferință de presă, că mizează pe sprijinul liberalilor suceveni în aceste alegeri, arătând că PNL Suceava va avea cea mai numeroasă delegație la Congresul național care va avea loc pe 17 iunie 2017. Ludovic Orban a spus că a felicitat Organizația Județeană PNL Suceava pentru rezultatele foarte bune pe care le-a obținut la alegerile locale de anul trecut, precizând că scorul din județ a fost „cea mai spectaculoasă surpriză a unei filiale PNL”. El a arătat că a participat la această întâlnire cu liberali suceveni pentru a afla direct de la aceștia modul în care gândesc legat de partid, care le sunt nemulțumirile, care au fost greșelile pe care membrii PNL consideră că le-a făcut conducerea națională, dar și cum văd ei viitorul PNL. Astfel, Orban a arătat că printre problemele discutate au fost cele legate de greșelile cu privire la modul în care PNL s-a poziționat în campania electorală de la alegerile parlamentare, în principal în ceea ce privește taxele și impozitele sau mărirea salariilor în sectorul public. „Am avut, noi liberalii, un proiect de lege pentru prima intabulare gratuită a terenurilor, dar în campanie nu am spus foarte mult despre acest lucru”, a explicat Orban. El a mai spus că după această primă discuție, va reveni la Suceava pentru a le prezenta liberalilor moțiunea pe care o va avea pentru câștigarea președinției PNL Suceava.
”Am mare încredere în colegii mei, primari, viceprimari, consilieri, președinți de filiale, pentru că aceștia sunt în legătură directă cu cetățenii. Ei înțeleg cel mai bine căile prin care PNL poată să revină pe locul meritat, și anume să fie cel mai puternic partid din România”, a spus candidatul pentru șefia PNL. El a subliniat că și-a depus candidatura pentru că vrea un PNL cu o identitate liberală clară, și pentru a oferi partidului forță și credibilitate. „România are nevoie de un PNL renăscut, puternic care să reprezinte toate segmentele din societatea românească, toate segmentele nemulțumite de PSD, partid aflat la guvernare și care risipește resursele publice, își bate jos de economie și care creează false așteptări”, a afirmat Ludovic Orban.
El a declarat că l-ar onora să aibă susținerea celor aproximativ 200 de delegați pe care PNL Suceava îi va avea la Conferința națională de alegeri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava