Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste 150 de pompieri militari suceveni au fost la datorie, zilnic, în perioada 30 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, și au intervenit în sprijinul comunității în peste 275 de misiuni specifice, informează ISU Suceava prin purtătorul de cuvânt, mr. Alin Găleată. Astfel, în perioada de referință, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, s-au înregistrat 16 misiuni de localizare și lichidare a incendiilor, 12 intervenții la accidente rutiere, 132 de misiuni ale echipajelor SMURD, 103 recunoașteri în teren și misiuni de monitorizare în zonele de competență, precum și alte 16 intervenții specifice.

De asemenea, personalul Inspecției de Prevenire din cadrul instituției noastre a efectuat, în această perioadă,  activități de control tematic inopinat la unități de turism și alimentație publică care au organizat evenimente cu prilejul Revelionului, ținând cont de faptul că acestea au găzduit un număr mare de persoane.

Astfel, pe timpul acțiunilor control, desfășurate până în prezent, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 1.026.000 lei. De asemenea, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, prevăzută în HG 915/2015, s-a dispus măsura complementară de oprire a activității și de sigilare a spațiilor respective, pentru șase obiective cu profilul de activitate „turism”, din județul Suceava. Și în perioada următoare, pompierii militari suceveni rămân mobilizați, 24 din 24 de ore, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și pentru asigurarea unui răspuns prompt la solicitările cetățenilor aflați în dificultate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava