Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Maia Morgenstern, una dintre cele mai remarcabile, apreciate și iubite actrițe românești face dezvăluiri emoționante despre anumite decizii pe care le-a luat de-a lungul timpului. Înzestrată cu o furmusețe răpitoare, la cei 61 de ani reușește să emane aceeași energie feminină remarcantă în jurul ei. Nu este adepta operațiilor estetice și a diverselor intervenții la nivelul feței, iar acest lucru se observă în naturalețea care o caracterizează dintotdeauna. A ales să păstreze culoarea naturală a părului, motivul fiind unul emoționant, notează click.ro.

„Port părul alb dintr-o cochetărie, că așa am eu curajul meu. Dar mă și întâlnescu cu mama în oglindă. Da, mă întâlnesc cu ea. Iar nu vreau să vă întristez. Se spune, și cred că se spunea pe drept cuvânt că semănam, semăn foarte mult cu mama mea. Și acum, privind o fotografie, alta… nu am multe fotografii de-ale mamei din tinerețe, că așa a fost să fie și îmi pare rău. Dar așa cum o știu și cum o țin minte în ultimii ani, din ce în ce mai mult semăn acum cu mama. Mama își purta părul alb și am convingerea că mă întâlnesc cu mama în oglindă. Îmi lipsește mama. Dar aș aduce, aș trage către mine, aș copia, m-aș inspira din optimismul ei și umorul ei. Avea un umor teribil și o autoironie – semn de mare inteligență”, a mărturisit actrița, în cadrul podcastului Crăciun tot anul, conform sursei citate.

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet pe: https://click.ro/primetime/maia-morgenstern-a-spus-adevarul-de-ce-nu-si-a-2356670.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava