Concert pascal
MOPAN Suceava

Managerul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava, Gabriel Cărăbuș, nici nu concepe să nu se imunizeze împotriva noului coronavirus, atunci când se va ivi ocazia. El suferă de boli cronice, iar în primăvară a fost spitalizat 20 de zile, după ce s-a infectat cu COVID. Prezent în studioul Radio Top, managerul a declarat: „Am hotărât fără doar și poate să mă vaccinez. Voi încerca să mă programez. Din punctul meu de vedere, pe categoria bolnavilor cronici lucrurile trebuie un pic mai clar definite legat de programarea la vaccinare. Din discuțiile avute, se vor vaccina preponderent cei care au trecut prin boală și cei care n-au avut COVID, dar au diverse afecțiuni și au o frică. COVID-ul în sine, adică virusul, nu omoară, însă atinge anumite alte afecțiuni pe care le dezvoltă, și-n momentul respectiv îți creează un pericol iminent. Și-atunci, e evident că cei care au o predispoziție la a răci mai ușor, la a se îmbolnăvi mai ușor, adică au o imunitate mai scăzută încearcă să se vaccineze cât mai rapid, pentru a avea o siguranță mai mare, atât cât putem vorbi noi de siguranță în condițiile actuale”. Gabriel Cărăbuș a mai spus că după spitalizare a respectat cu strictețe regulile sanitare și le-a cerut și celor din preajma lui să procedeze la fel. El a afirmat: „Am respectat măsurile de protecție poate cu asupra de măsură. Probabil că am devenit un pic agasant față de cei din jurul meu. Întotdeauna le-am solicitat și celor din jurul meu, plecând de la colegi și persoane cu care m-am intersectat, să respecte măsurile cu strictețe, astfel încât să se protejeze pe ei înșiși, însă, la rândul lor, să mă protejeze și pe mine dacă interacționez cu ei, ori pe oricare altcineva”.

Managerul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava privește cu alți ochi campania de vaccinare după ce a trecut ”prin Infern”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava