Comenzi MOPAN Suceava

După o mică pauză în care artistul a preferat să se retragă din luminile reflectoarelor, ocupându-se în ultima vreme de organizarea diversor festivaluri muzicale, Marius Gavrilă a decis să revină la vechea și marea lui pasiune, aceea de a fi DJ, mixând și animând petrecerile cu muzica anilor `80 și `90.

DJ Conte este numele sub care acesta dorește să facă oamenii să se distreze și să demonstreze că muzica dance din acea perioadă va rămâne vie întotdeauna, lăsând în sufletele ascultătorilor libertatea de a crede în visurile lor, trăirilor sale interioare dându-le puterea de a se exterioriza.

”Când eram mic îmi doream să devin conte, era visul meu. Odată cu trecerea anilor mi-am dat seama că nu voi putea avea acest titlu, dar, pentru că mie îmi place întotdeauna să fac din imposibil posibil, mi-am promis ca voi găsi o soluție pentru ca visul meu să devină realitate. Așa că astăzi sunt DJ Conte, contele muzicii anilor `80-`90”, a declarat artistul

DJ-ul consideră că muzica este cel mai bun medicament, că indiferent de starea în care se află cineva, o piesă poate face ca sentimentele să iasă la iveală, creând zâmbete sau lacrimi pe fețele oamenilor.

Întrebat dacă tineretul din ziua de azi mai ascultă muzica anilor `80 și `90, DJ Conte a spus: ”Da, sunt sigur de asta. Urmaresc continuu acest fenomen si sunt placut surprins ca tinerii din ziua de astazi se distreaza pe aceeasi muzica pe care s au distrat si parintii lor.”

Marius susține că are muzica în sânge, încă de când era copil. A crescut cu muzica anilor “80-“90 și a rămas cu gândul la perioada acelor vremuri. Vremuri fără griji, vremuri când își căra cele două diplomate după el la petrecerile unde era chemat să pună muzică contra-cost. A știut dintotdeauna să îmbine plăcerea cu munca și a avut mereu rezultate notabile, consideră el.

În perioada 27-29 mai 2022, la Muzeul Satului Bănăţean, pe lângă trupa franco-braziliană Kaoma, anunţată încă de acum trei săptămâni, Boney M, Magic Affair, Londonbeat, Rozalla şi Capella, dezvăluiţi pe parcursul zilelor trecute, la Timişoara, va ajunge şi Ace of Base, alături de care DJ Conte va mixa. Trupa suedeză condusă de Jenny Berggren a fost şi Diskoteka Festival, în 2019, unde i-a încântat pe fani cu hit-uri precum “Happy Nation”, “All That She Wants”, “The sign” sau “Wheel of Fortune”.

”Este o onoare pentru mine să mixez alături de Ace of Base. Am muncit mult ca să ajung aici, mi-am cultivat aceasta pasiune încă din copilărie. Muzica a fost și va rămâne prima mea dragoste pentru totdeauna”, a mai spus DJ Conte.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava