Concert pascal
MOPAN Suceava

”La data de 29 aprilie, România sărbătoreşte „Ziua Veteranilor de Război”. Această zi are o însemnătate aparte deoarece îi comemorăm şi omagiem pe cei pentru care apărarea ţării a fost și a rămas crezul suprem. Am considerat tot timpul că o națiune care se respectă, îi cinstește pe cei care au contribuit la istoria ei cu faptele lor, iar veteranii de război au făcut acest lucru cu prisosință. În fața lor trebuie să ne înclinăm cu respect, apreciindu-le efortul și sacrificiul de care au dat dovadă pentru  păstrarea integrității şi libertății ţării noastre. Este de datoria noastră să păstrăm vie credința acestora, anume că țara trebuie pusă înainte de orice și să le demonstrăm prin aceasta că lecția istorică pe care ne-au oferit-o a fost bine însușită și înțeleasă pe deplin de poporul român. Închei acest mesaj asigurându-i pe veteranii României de toată prețuirea mea și consider că este o onoare și un privilegiu că avem posibilitate de a le acorda omagiile noastre într-o zi dedicată doar lor, a celor care au scris istoria României cu arma în mână”

Senator, Ioan Stan

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava