Concert pascal
MOPAN Suceava

Câteva mii de persoane au fost prezente astăzi în centrul Sucevei pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României. Anul acesta, Ziua Națională a fost marcată printr-o printr-o ceremonie militară și religioasă, o paradă militară, iar la final o expoziție de tehnică militară. Alături de sucevenii, care au venit cu mic cu mare în centrul Sucevei, au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, primarul Ion Lungu, prefectul Constantin Harasim, deputații Ioan Balan, Sanda Maria Ardeleanu, Eugen Bejinariu și Alexandru Băișanu, vicepreședinții CJ Viorel Seredenciuc și Gheorghe Niță, viceprimarii Sucevei, Lucian Harșovschi și Marian Andronache.


Manifestările au început cu intonarea Imnului Național de către tânăra interpretă de muzică populară, Andreea Chisăliță. A urmat apoi o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți din municipiul Suceava.
După ceremonialul religios a venit rândul autorităților să transmită un mesaj de 1 Decembrie. Primul care a luat cuvântul a fost prefectul Constantin Harasim, cel care a transmis că „Ziua de 1 Decembrie – Ziua Națională a României reprezintă materializarea năzuinței milenare a tuturor românilor, cela al Unirii Neamului Românesc. Se împlinesc astăzi 98 de ani de când, la Albă Iulia, în ziua de 1 decembrie s-a desăvârșit cel mai însemnat act din istoria milenară și eroică a poporului român”. Constantin Harasim a mai adăugat că actul istoric de la 1 Decembrie 1918 reprezintă sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, un simbol al împlinirii dorinței de libertate și unitate a poporului român.

În discursul său, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a amintit pentru început că în urmă cu trei zile, tot în centrul Sucevei, a fost sărbătorită împlinirea a 98 de ani de la unirea Bucovinei cu țara. „La Mulți ani România! La Mulți Ani Suceava! La Mulți Ani suceveni! La Mulți Ani Bucovina!”, a fost mesajul de început transmis de Gheorghe Flutur. „Astăzi sărbătorim Ziua României. Eu cred că în această zi trebuie să ne gândim mai mult ca orcând la unitate. Și nu cred că trebuie să fie doar o lozincă de Ziua Națională. Cred că trebuie să avem unitate și mânine, să facem mai mult pentru această țară. De 27 de ani am câștigat libertatea și democrația. De 10 ani suntem membri ai Uniunii Europene. Cred că avem obligația și mai ales noi cei care am primit un vot al populației să facem mai mult pentru dumneavoastră și în aceste momente trebuie să ne gândim la toți românii”, a spus Gheorghe Flutur.

La rândul său, primarul Sucevei Ion Lungu a transmis că de Ziua Națională, românii au obligația să-i cinstească pe cei care s-au jertfit pentru întregirea neamului românesc. „Evenimentul de la 1 Decembrie 1918 a fost cel mai important eveniment ca solidaritate al nației române. Ne apropiem de sărbătorirea centenarului României, 1918 – 2018, atunci când românii din Basarabia, Bucovina, Transilvania și Regatul României s-au unit într-o singură nație, într-un singur stat. Trebuie să pregătim România pentru viitorul secol, să facem față noilor provocări și să fim vrednici de ele”, a declarat Ion Lungu.
După discursurile oficiale, oficialitățile, reprezentanții instituțiilor publice și partidelor politice au depus coroane de flori la monumentul „Bucovina înaripată” din Piața Tricolorului.


Manifestările de 1 Decembrie din Suceava s-au încheiat cu momentul cel mai așteptat de toți cei prezenți, și în special de cei mai mici, și anume parada militară. Prin fața sucevenilor au defilat militari de la Batalionul 17 vânători de munte „Dragoș Vodă”, Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Inspectoratul de Poliție Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, Direcția Județeană de Informații și Primăria municipiului Suceava, precum și tehnică de la aceste instituții.
La final, tehnica militară prezentată în paradă a fost expusă pe esplanada din fața Palatului Administrativ.

Ceremonialul militar de astăzi a fost organizat de Centrul Militar Județean Suceava, în colaborare cu Prefectura Suceava și Consiliul Județean Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava