Facos Suceava Romania
SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

Ministerul Mediului le-a propus autorităţilor sucevene trei variante pentru depozitarea deşeurilor. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a afirmat că o variantă ar fi depozitarea gunoiului timp de 6 luni la prima celulă a platformei de la Moara, unde mai sunt de executat lucrări de mică anvergură. ”Ministerul Mediului ne recomandă să urgentăm finalizarea depozitului de la Moara. Noi sutem într-o oarecare întârziere cred că dacă exista preocupare în trecutul mandat nu ajungeam în această situație limită. Finalizarea depozitului de la Moara înseamnă aşezarea ultimelor straturi şi montarea cântarului de basculă. Ministerul Mediului spune că faptul că acest depozit nu are încă stația de epurare a levigatului executată nu este un impediment pentru a-l pune în funcțiune. Cerința este ca să executăm lucrări pentru finalizarea acestui prim depozit de deșeuri astfel încât prin monitorizările de mediu necesare să se poată depozita temporar deșeurile pe un termen de maxim de şase luni”, a spus Nechifor. El a spus că celelalte variante avansate de Ministerul Mediului vizează transportarea deşeurilor la gropile închise de la Suceava şi Gura Humorului, pentru că acolo există goluri care pot fi umplute, şi construirea unei noi platforme temporare care să aibă toate avizele de mediu și care să funcționeze maxim un an de zile. De asemenea Ministerul Mediului a mai recomandat ca firmele de salubrizare să acorde o mai mare atenție colectării selective a deșeurilor astfel încât să scadă volumul deșeurilor care vor fi transportate în vederea depozitării la gropile de gunoi. ”Fac și eu un apel firmelor care asigură contractele de prestări servicii cu diversele primării din județ să fie mai atente la cantitățile de deșeuri care trebuie transportate la depozitele de gunoi,  la acest proces de selecție până vom avea o soluție definitivă privind sistemul integrat de gestionare a deșeurilor”, a spus Nechifor.

Nechifor susține că în realizarea sistemului integrat de management al deșeurilor ”sunt foarte multe chestiuni care au fost gândite prost”

Cătălin Nechifor a adăugat că luni, 30 iulie, va avea loc o întîlnire între reprezentanţii Prefecturii, Consiliului Judeţean, primăriilor şi autorităţilor de mediu, pentru stabilirea celei mai bune soluţii. El a mai spus că Ministerul Mediului a mai informat Consiliul Județean că în curând vor demara procedurile pentru licitaţia privind desemnarea operatorului pentru gestionarea sistemului integrat de management al deşeurilor în județul Suceava. ”Ministerul Mediului ne dă o veste bună. Prin desemnarea din timp a operatorului suntem scutiți de eventualele suprize, de contestații, de litigii care apar de regulă la licitații și astfel putem să evităm situația în care noi să avem cele două depozite ecologice de la Moara și Pojorâta finalizate și să nu avem operator”, a spus șeful administrației județene. Nechifor a ținut să aducă aminte de oferta pe care autoritățile sucevene au avut-o în 2004 de la un operator privat de a construi pe banii săi un depozit de deșeuri ofertă care a fost refuzată în urma unor ”controverse politice”. ”Dacă se accepta atunci propunerea operatorului străin acum am fi avut depozit de deșeuri în funcțiune și nu ne-am mai fi confruntat cu această situație excepțională”, a precizat Nechifor. El a spus că sunt foarte multe elemente de blocaj în realizarea sistemului integrat de management al deșeurilor și foarte multe chestiuni care au fost gândite prost. ”Am încercat să fac o mediere între instituțiile statului și primării care se află în situația de a transporta deșeurile. Ceea ce am constatat din păcate a fost că nu s-a desfășurat o acțiune coordonată”, a spus Nechifor. El a menționat că valoarea finanțării pentru realizarea sistemului integrat de management al deșeurilor însemnând depozitele de la Moara și Pojorâta, stațiile de transfer de la Rădăuți, Cîmpulung Moldovenesc și Fălticeni și cele două centre pentru depozitarea deșeurilor voluminoase de la Gura Humorului și Vatra Dornei este de 218 milioane de lei fără TVA, fonduri externe nerambursabile aprobate prin Programul Operațional Sectorial-Mediu. Lucrările care s-au executat până acum la prima celulă a depozitului de la Moara au fost de 18,7 milioane de lei.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava