Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministrul antreprenoriatului și turismului, DanielCadariu,  anunță că schema de minimis pentru dezvoltarea activității de incoming se află în consultare publică.

„Incomingul este deosebit de important, fiind o activitate de export pentru țară, prin contribuția de valută adusă în România de către vizitatorii străini. Din acest motiv, lansăm spre consultare publică schema de minimis care va contribui la repoziționarea noastră, ca destinație competitivă. Concret, cheltuielile efectuate de operatorii economici pentru organizarea acestor pachete turistice vor fi decontate parțial cu fonduri de la bugetul de stat. Inițiativa va facilita activitatea economică a mediului privat, aspect ce se traduce în atragerea turiştilor străini, în creşterea încasărilor provenite din turism şi, prin urmare, în creşterea contribuţiei turismului în PIB”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Sprijinul financiar, de la bugetul de stat, va fi acordat astfel:

▪️ 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România;

▪️ Suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadru aceluiași sejur sau circuit turistic.

Ministrul Cadariu anunță că schema de minimis pentru dezvoltarea activității de incoming se află în consultare publică, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava