Comenzi MOPAN Suceava

Guvernul României a adoptat miercuri, 3 august a.c., Ordonanța privind autorizarea şi funcționarea în România a reprezentanțelor societăților şi organizațiilor economice străine.

Anunțul a fost făcut de ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin Daniel Cadariu, care a precizat că actul normativ stabilește cadrul legal și instituțional necesar autorizării și funcționării în România a reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine autorizate de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), în conformitate cu realitatea economică și digitală actuală.

„Până la momentul adoptării prezentei ordonanțe, autorizarea funcționării unei reprezentanțe străine în România era realizată în baza legislației stabilite în urmă cu peste 30 de ani! Așa cum poate fi ușor dedus, procedura prezenta un grad ridicat al poverii administrative, fapt pentru care am simplificat-o și am introdus factorul digital. În acest fel, transmitem un mesaj de stabilitate, predictibilitate și coerență mediului de afaceri străin care prospectează piața din România, în scopul derulării de investiții”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Pentru simplificarea și digitalizarea procedurii de înregistrare, prelungire și modificare a autorizațiilor de funcționare aferente reprezentanțelor străine în România, precum și de radiere din evidențele MAT, a fost stabilit temeiul legal pentru crearea unei aplicații electronice dedicate. Prin intermediul acesteia va fi asigurat și accesul la evidențe, într-un mod transparent și facil, cu respectarea legislației în domeniul datelor cu caracter personal.

Ministrul Cadariu a precizat că autorizațiile de funcționare ale reprezentanțelor societăților și organizațiilor economice străine se vor elibera, conform actului normativ actualizat, pe o perioadă de minim 1 an, cu posibilitate de prelungire pe aceeași perioadă.

El a mai arătată că adoptarea ordonanței contribuie, totodată, la îndeplinirea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR (Jalonul 241), respectiv reforma privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea procedurală destinată mediului de afaceri.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava