Municipiul Suceava se apropie din nou de scenariul roșu, după ce rata de infectare a crescut în ultimele 24 de ore. Potrivit datelor oficiale transmise de Prefectura Suceava, astăzi, rata de infectări din municipiul reședință de județ este de 2,91 de cazuri la mia de locuitori, fără focare și de 2,97 cu tot cu bolnavii din focare. În cursul zilei de joi rata de infectare din Suceava a fost de 2,83, fără focare.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 4 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 10 au câte un caz în evoluție, 36 au sub cinci cazuri în evoluție, 33 au sub zece cazuri în evoluție iar 31 au peste zece cazuri în evoluție.

Astăzi, în județul Suceava sunt 1462 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție. Incidența cumulată în județul Suceava a scăzut de la 1,88 la 1,87 la mia de locuitori.

În județ se află în carantină 1135 persoane, din care 151 intrate în ultimele 24 de ore. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID-19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii.

De asemenea, în izolare la domiciliu se află 797 de persoane, din care 111 intrate în ultimele 24 de ore. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Rata de infectare din fiecare localitate a județului Suceava:

 

Nr. crt. UAT Rata de infectări la mia de locuitori (inclusiv focare) Rata de infectări la mia de locuitori (fără focare)
1 Adâncata 3,64 3,64
2 Arbore 2,24 2,24
3 Baia 0,78 0,78
4 Bălăceana 0,00 0,00
5 Bălcăuți 1,85 1,85
6 Berchișești 0,62 0,62
7 Bilca 1,71 1,71
8 Bogdănești 3,15 3,15
9 Boroaia 0,42 0,42
10 Bosanci 1,93 1,93
11 Botoșana 1,88 1,88
12 Breaza 1,96 1,96
13 Brodina 0,50 0,50
14 Broșteni 0,95 0,95
15 Bunești 0,73 0,73
16 Burla 4,73 4,73
17 Cacica 0,91 0,91
18 Cajvana 1,30 1,30
19 Calafindești 1,00 1,00
20 Capu Câmpului 2,00 2,00
21 Câmpulung Moldovenesc 1,67 1,67
22 Ciocănești 0,00 0,00
23 Ciprian Porumbescu 0,00 0,00
24 Carlibaba 0,00 0,00
25 Comanesti 1,23 1,23
26 Cornu Luncii 0,79 0,79
27 Cosna 2,05 2,05
28 Crucea 1,01 1,01
29 Darmanesti 1,49 1,49
30 Dolhasca 0,52 0,52
31 Dolhesti 0,26 0,26
32 Dorna Arini 0,34 0,34
33 Dorna Candrenilor 1,59 1,59
34 Dornesti 1,38 1,38
35 Dragoiesti 0,37 0,37
36 Draguseni 1,18 1,18
37 Dumbraveni 1,16 1,16
38 Falticeni 2,56 2,56
39 Fantana Mare 1,15 1,15
40 Fantanele 1,70 1,70
41 Forasti 0,22 0,22
42 Frasin 0,76 0,76
43 Fratautii Noi 2,11 2,11
44 Fratautii Vechi 0,99 0,99
45 Frumosu 1,75 1,75
46 Fundu Moldovei 2,00 2,00
47 Galanesti 0,64 0,64
48 Gramesti 0,34 0,34
49 Granicesti 1,29 1,29
50 Gura Humorului 1,60 1,60
51 Hantesti 2,48 2,48
52 Hartop 1,12 1,12
53 Horodnic de Jos 2,01 2,01
54 Horodnic de Sus 1,61 1,61
55 Horodniceni 0,83 0,83
56 Iacobeni 2,00 2,00
57 Iaslovat 1,63 1,63
58 Ilisesti 1,02 1,02
59 Ipotesti 3,83 3,83
60 Izvoarele Sucevei 1,39 1,39
61 Liteni 1,36 1,36
62 Marginea 0,84 0,84
63 Malini 0,76 0,76
64 Manastirea Humorului 1,82 1,82
65 Milisauti 3,20 3,20
66 Mitocu Dragomirnei 1,77 1,77
67 Moara 1,72 1,72
68 Moldova-Sulita 0,50 0,50
69 Moldovita 3,08 3,08
70 Musenita 2,72 2,72
71 Ostra 0,29 0,29
72 Panaci 0,90 0,90
73 Paltinoasa 0,65 0,65
74 Patrauti 1,23 1,23
75 Partestii de Jos 2,10 2,10
76 Poiana Stampei 0,87 0,87
77 Poieni Solca 0,44 0,44
78 Pojorata 0,67 0,67
79 Preutesti 0,98 0,98
80 Putna 0,51 0,51
81 Radaseni 0,73 0,73
82 Radauti 4,06 4,06
83 Rasca 0,38 0,38
84 Sadova 0,77 0,77
85 Salcea 0,71 0,71
86 Satu Mare 3,76 3,76
87 Siminicea 0,68 0,68
88 Siret 1,67 1,67
89 Slatina 0,17 0,17
90 Solca 1,50 1,50
91 Straja 0,17 0,17
92 Stroiesti 0,88 0,88
93 Stulpicani 0,50 0,50
94 Suceava 2,97 2,91
95 Sucevita 0,88 0,88
96 Șaru Dornei 2,15 2,15
97 Șcheia 2,18 2,18
98 Șerbauti 1,49 1,49
99 Todiresti 3,24 3,24
100 Udesti 1,69 1,69
101 Ulma 0,89 0,89
102 Vadu Moldovei 1,10 1,10
103 Valea Moldovei 0,64 0,64
104 Vama 0,80 0,80
105 Vatra Dornei 2,66 2,66
106 Vatra Moldovitei 1,59 1,59
107 Veresti 2,27 2,27
108 Vicovu de Jos 3,30 3,30
109 Vicovu de Sus 1,26 1,26
110 Voitinel 0,37 0,37
111 Volovat 4,75 4,75
112 Vulturesti 1,38 1,38
113 Zamostea 0,99 0,99
114 Zvoristea 0,65 0,65
1,88 1,87

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava