Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele organizației județene a Pro România, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, consideră că Mircea Diaconu, candidatul independent la Președinție susținut de alianța Pro România-ALDE este singurul care poate să dea șansa României la un nou început fiind un proiect mult așteptat în condițiile penuriei mare de candidați pe piață. ”Ceea ce am început să construim această formulă de alianță electorală pe care ne-o dorim mai largă e de fapt un suport politic și logistic pe care încercăm să-l oferim unui om care cred că merită toată atenția noastră și cred că merită și votul. Am văzut la Mircea Diaconu foarte mult bun simț ceea ce în România e din ce în ce mai greu de găsit, am văzut foarte multă simplitate, la fel e foarte greu de găsit. Dacă ne uităm la restul peisajului politic vedem foarte multă aroganță, foarte mult dispreț, vedem foarte mult pilotaj de undeva din spate, vedem cuvinte frumoase citite de pe hârtie. La Mircea Diaconu nu e un rol, e rolul vieții lui. Cred că Mircea Diaconu a ajuns să joace pe o scenă națională acum un rol care poate să dea șansa României la un nou început, la un reset, la un restart și chiar am văzut după momentul lansării candidaturii sale că s-a simțit așa în peisajul politic un mic cutremur”, a spus Nechifor.

”Cred că un astfel de președinte care poate să vină de deasupra partidelor, care poate să vină independent de partide ar putea să fie mai echilibrat, mai echidistant, mai aproape de ceea ce înseamnă menirea acestei meserii”

Nechifor crede că un asemenea candidat din postura de independent ar putea să fie mai echilibrat, mai echidistant mai aproape de ceea ce înseamnă menirea meseriei de președinte. ”Domnul Mircea Diaconu e un proiect așteptat și spun asta pentru că deja am văzut foarte multă reacție la această candidatură. Deja am văzut foarte multe atacuri care vin de la cei care mai degrabă ar fi trebuit să tacă,care au fost responsabili pentru viața noastră publică în ultimii 30 de ani mă refer aici și la Traian Băsescu dar și la alți lideri politici care din prima s-au simțit nevoiți, obligați să atace un astfel de om precum Mircea Diaconu care are în spate o carieră absolut remarcabilă ca și actor, are în spate și un mandat de membru al PE foarte decent și care iată că vine cu un altfel de mod de a face politică. Cred că un astfel de președinte care poată să vină de deasupra partidelor, care poate să vină independent de partide ar putea să fie mai echilibrat, mai echidistant, mai aproape de ceea ce înseamnă menirea acestei meserii”, a spus Nechifor.

”Vom încerca și cred că vom reuși să ne calificăm în turul doi”

Liderul Pro România crede că Mircea Diaconu are mari șanse să ajungă în turul doi alături de Klaus Iohannis. ”Vreau să spun că în ceea ce ne privește la Pro România vom încerca și cred că vom reuși să ne calificăm în turul doi. Pentru că bătălia acum e destul de clară. Klaus Iohannis conform sondajelor se pare că nu are emoții să intre în turul doi, dar pentru a deveni challengerul lui Iohannis lucrurile sunt un pic mai complicate. Aici o avem și pe doamna Dăncilă care vine în spate cu un partid cu structuri, un partid așezat, un partid care poate să-i dea un număr important de voturi. Îl avem în spate și pe Dan Barna care după scorul  de la europene se pare că se bucură pe formațiunea sa de un număr important de votanți dar eu cred că vine și Mircea Diaconu care are avantaje mai multe față de cei care sunt pe zona politică. Vine pe de o parte cu un număr propriu de voturi, un număr de simpatizanți care vor merge cu el aproape indiferent de situație și care sunt deja un plus. Vine apoi evident zona de suport politic pe care o furnizăm noi cei din Pro România și care nu e tocmai de neglijat. Să nu nu uităm că la europene scorul politic a fost de aproape 7%. Asta înseamnă că dacă reușim să ne facem treaba, dacă Mircea Diaconu va continua să aibă acest parcurs foarte corect politic putem să sperăm să intrăm în turul doi cu Mircea Diaconu. De ce cred asta? Un argument suplimentar este acela deja Dăncilă, Barna și alți competitori care se bat pentru turul doi simt o foarte mare presiune și mă gândesc că vor face foarte multe greșeli. Deja au început cu greșeli greu de digerat și atunci dacă dăm deoparte un Iohanns cu vreo 30%, am putea să ne aflăm în situația în care trei competitori Mircea Diaconu, Viorica Dăncilă și Dan Barna se vor afla undeva în plaja de 12, 15, 18% o situație care va putea juca la virgulă Probabil că va conta fiecare vot în data de 10 noiembrie primul tur”, a explicat Cătălin Nechifor.

”Chiar dacă Mircea Diaconu nu a jucat în Toamna Bobocilor joacă acum. Va fi în rol principal în Toamna Bobocilor”

El crede că oricine va intra în turul doi cu Iohannis mai puțin Dăncilă va câștiga Președinția României. ”Chiar dacă Mircea Diaconu nu a jucat în Toamna Bobocilor joacă acum. Va fi în rol principal în Toamna Bobocilor chiar dacă nu mai e chiar boboc decât în politică și sper să fie la fel de succes ca trilogia din anii 70-80”, a încheiat Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava