Comenzi MOPAN Suceava
Lume, lume.. hai la targ

Liderul grupului PSD din Consiliul Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a propus ca pasagerii care vin sau pleacă de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” să fie preluat de două autobuze. Actual consilier judeţean, Cătălin Nechifor a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că face această propunere în contextul în care l-a auzit pe actual şef al administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, că a propus construirea unei copertine la terminalul de sosiri pentru a-i proteja pe pasagerii care nu au loc în incintă până a ajunge să-şi facă formalităţile vamale. Cătălin Nechifor a arătat în luna decembrie a anului trecut, Consiliul Judeţean a adoptat o hotărâre prin care o parte dintre clădirile Centrului Economic Bucovina Suceava au fost transferate către aeroport, inclusiv pentru amenajarea unui terminal pentru sosiri. „De câteva luni nu s-a mai întâmplat nimic legat de acest proiect, însă ne plângem c aeroportul nu e suficient de mare. Aerogara pare mare, însă foarte mult spaţiu este folosit pentru altceva, pentru vamă, de către cei de la SRL, sau cu alte destinaţii. Actualul terminal de sosiri este insuficient ca spaţiu, şi acesta este motivul pentru care am transferat acele clădiri către aeroport”, a explicat Nechifor, care a spus că amenajarea „unei şoapre” nu reprezintă o soluţie, iar dacă se realizează, aceasta nu s-ar potrivi cu actuala clădire a aerogării. Cătălin Nechifor a spus că nici construcţia acestei „şoapre” nu ar rezolva problema, având în vedere că pasagerii tot ar trebui să se deplaseze pe joc până când ajung la adăpost.

În aceste condiţii, el a propus achiziţionarea a două autobuze care să-i preia pe rând pe pasageri, sau să-i transporte de la terminalul de plecări până la avion.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava