Concert pascal
MOPAN Suceava

Luna aceasta serialele „Morgane, geniul investigațiilor” (HPI: Haut Potentiel Intellectuel, 2021-prezent) și „Surorile Spencer” (The Spencer Sisters, 2023) ajung la final la DIVA. Ultimele episoade din sezonul 3, respectiv sezonul 1, vor fi difuzate pe data de 9 octombrie (luni), respectiv 12 octombrie (joi), de la ora 21:00.

În sezonul 3 din serialul franco-belgian „Morgane, geniul investigațiilor” (HPI: Haut Potentiel Intellectuel, 2021-prezent) eroina Morgane Alvaro (Audrey Fleurot) a avut destule pe cap: o nouă destrămare familială, o reuniune paternă pe care nu și-o dorește, noi cazuri de rezolvat și o arestare care o trimite după gratii. Acest serial polițist plin de umor (care amintește de „Monk) a distrat din plin privitorii prin intermediul personajelor create, al intrigilor urmărite și al dialogurilor delicioase.

Iar povestea eroinei va continua: sezonul 4 din „Morgane, geniul investigațiilor” este în lucru și filmările vor avea loc anul acesta. Serialul va fi adaptat și în Statele Unite, de postul ABC, avându-i în rolurile principale pe Kaitlin Olson („Sub soarele Philadelphiei”) și Daniel Sunjata („Anatomia lui Grey”, „Destinația”). În plus, în martie anul acesta s-a lansat un remake grecesc al poveștii TV (intitulat IQ 160), iar în aprilie s-a lansat o variantă cehă (Případy mimořádné Marty).

Serialul canadian „Surorile Spencer” (The Spencer Sisters, 2023) este povestea unui duo feminin format din Victoria (Lea Thompson, din „Înapoi în viitor) și Darby Spencer (Stacey Farber, din serialele Virgin River și Degrassi: The Next Generation). Mamă și fiică, cele două sunt adesea luate drept surori de cei din jur și devin detective particulare în orășelul lor natal, Alder Bluffs. Deși au personalități complet opuse și probleme familiale complicate, cele două formează o echipă imbatabilă. Și descoperă că au mai multe în comun decât credeau!

Primul sezon a fost filmat anul trecut în provinciile canadiene Manitoba și Ontario, impulsionând economia locală. În ultimii ani Lea Thompson – cunoscută grație rolului lui Lorraine Baines-McFly, din trilogia cinematografică „Înapoi în viitor” (1985-1990), s-a ocupat de regie și a stat la cârma unor episoade din serialele „Reședința Goldberg”, „Stargirl”, „Fete schimbate”, „Tânărul Sheldon” și „Star Trek: Picard”. Actrița a declarat că a acceptat rolul din acest serial canadian pentru că scenariul era prea „delicios” pentru a-l refuza.

Televiziunea DIVA este disponibilă pe poziția 84 în grila DIGI digitală, poziția 47 în grila DIGI satelit, poziția 27 în grila DIGI analog, poziția 203 în grila ORANGE, poziția 102 în grila VODAFONE și poziția 30 în grila FOCUS SAT.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava