MOPAN Suceava

Lumea este a celor care citesc! Sub acest îndemn la lectură, Secția de artă și informare audio-vizuală din cadrul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” lansează proiectul „O carte în dar”. Această nouă acțiune marchează Săptămâna Națională a Bibliotecilor și le oferă sucevenilor posibilitatea de a dona cărți unor copii instituționalizați sau care provin din familii defavorizate. Cărțile se vor transforma într-un cadou special pentru ziua de 1 Iunie.

În acest fel, sucevenii devin parte a unui demers care promovează cartea și cititul, dar și generozitatea, spiritul civic și implicarea în viața comunității. Volumele donate trebuie să fie noi sau într-o stare foarte bună și să se adreseze elevilor din ciclul primar și gimnazial. Pot fi atlase geografice, culegeri, cărți din literatura școlară, cărți de povești sau de cultură generală.

Acestea pot fi aduse la Secția de artă și informare audio-vizuală a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava (secție situată la etajul I al corpului A din cadrul sediului central al bibliotecii, de pe str. Mitropoliei nr. 4), în perioada 24 aprilie – 31 mai 2024.

Mulțumim anticipat tuturor celor care ne vor sprijini în acest demers!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
PNL - Gheorghe Flutur
PSD - Gheorghe Soldan
Dreapta Unita - Marian Andronache
Dreapta Unita - Cristian Ilie Timoficiuc
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava