Concert pascal
MOPAN Suceava

În după amiaza zilei de vineri, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin „112” de către o tânără cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 16.30, două femei necunoscute au venit la apartamentul soacrei sale, de 69 de ani, din municipiul Suceava, şi din interior i-au sustras suma de 1000 lei.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că femeia de 69 de ani  locuieşte singură şi este cunoscută cu deficienţe de auz şi vorbire. La un moment dat, la uşă au sunat două femei necunoscute, de aproximativ 25 ani, şi sub pretextul comerţului cu parfumuri şi produse de curăţenie, au intrat în apartament. După ce au stat aproximativ o oră în bucătărie cu victima, perioadă în care cele două persoane i-au prezentat mai multe parfumuri, la un moment dat una dintre acestea a pretins că pleacă, însă s-a deplasat în sufragerie, iar dintr-un plic a sustras suma de 1000 lei. Ulterior şi cea de-a doua tânără a ieşit din încăpere şi amândouă au părăsit în grabă apartamentul. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ,,furt”.

„Poliţiştii reamintesc faptul că, un mod de operare distinct  îl reprezintă vânzarea unor diferite obiecte de uz casnic direct la domiciliu sau oferta de a efectuat anumite lucrări gospodăreşti. Toate acestea sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa victimei, iar în momente de neatenţie sunt sustrase bunuri şi valori  din casă.

De aceea recomandăm cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de oferte care de cele mai multe ori sunt la preţuri  mari şi calitate mică.

De asemenea nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.
Tuturor celor care au de făcut diverse reparaţii în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate şi să nu se încreadă în preţul mic oferit de aceste persoane.

În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la faptul că sunteţi înşelaţi apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie”, precizează Poliţia Suceava în cadrul unui comunicat de presă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava