Concert pascal
MOPAN Suceava

O autospecială de poliţie s-a răsturnat în timpul ce urmărea o maşină condusă de un şofer care nu a oprit la semnalele poliţiştilor. Sâmbătă seara, un echipaj al Poliţiei din Marginea, ce acţiona pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, a efectuat un semnal regulamentar de oprire unui a autoturism înmatriculat în străinătate, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea. În acel moment poliţiştii au început să urmărească maşina, semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție fiind funcțiune.
Pe timpul urmăririi, la trecerea de pe carosabilul din beton pe carosabilul cu pietriș, autospeciala poliției a intrat în derapaj, a intrat în şanţul de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat.
În urma impactului au rezultat avarii la autospeciala de poliţie, precum şi rănirea ușoară a poliţistului aflat la volan, Florin Şuhane, de 31 de ani, din municipiul Rădăuți și rănirea agentului principal Violeta Covaliu, o tânără de 27 de ani, din județul Botoșani cu reședința în comuna Marginea. Poliţista a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava