Concert pascal
MOPAN Suceava

Luni, 13 noiembrie a.c., de Ziua Bibliei, în 219 școli și biserici din Eparhia Sucevei și Rădăuților, din județele Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Constanța, Iași, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Vaslui, Vrancea și din Raionul Cantemir, Republica Moldova, se va organiza  Ora de Biblie, proiect aflat la a II-a ediție, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele Educațional-Teologic (Învățământ), Media și Comunicare și Cultural, și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.

Este un proiect unic, de citire a întregii Sfintei Scripturi, într-o singură oră, propus și susținut de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților,  la care sunt înscriși 7718 elevi, organizați în 327 de grupe. Principiul organizării proiectului e acela al împărțirii textului scripturistic, în integralitatea lui, în capitole de lecturat de către fiecare grupă de elevi participantă la Ora de Biblie, cu respectarea particularităților de vârstă și a principiului aceesibilității conținuturilor.

În acest an, pentru că și-au exprimat dorința de a participa la proiect și școli și parohii din alte județe ale țării și din Republica Moldova, am considerat că putem adăuga o nouă componentă demersului nostru, astfel încât, în școlile și bisericile înscrise din județul Suceava va fi lecturată, reiterez – împărțită în capitole pentru fiecare grupă de elevi, întreaga Sfântă Scriptură, iar grupele de elevi din alte județe vor lectura, conform aceluiași principiu de organizare a lecturii biblice pe capitole, primele cărți ale Noului Testament. Coordonatorii din aceste județe pot avea, desigur și propriile alegeri.

Câteva detalii organizatorice:

  • Ora de Biblie se va desfășura în școală sau în biserică, luni, 13 noiembrie a.c., în intervalul orar 13.00 – 14.00.
  • Profesorii și preoții coordonatori vor avea grijă să contextualizeze conținutul învățării din capitolele care se vor citi, oferindu-le elevilor informații relevante: numele cărții din care se citește; dacă e vetero- sau nou- testamentară; autorul; câteva idei despre conținutul cărții și alte informații care ar putea fi utile în înțelegerea mesajului.
  • Lectura textului va fi urmată de o scurtă secvență de înțelegere/sumarizare/aprofundare a mesajului, într-un limbaj accesibil copiilor și tinerilor, evidențiind câteva „gânduri de luat acasă”.

Proiectul propune un context inedit de învățare și e un dar pe care ni-l facem unii celorlalți, o oră comună de acțiune pentru descoperirea și trăirea valorilor pe care ni le transmite Biblia, o dovadă de responsabilitate și unitate.

 

Daniela Ceredeev, coord. Ora de Biblie

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava