Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Asociația Culturală „Regatul Sânzienelor”, care îi are ca fondatori pe Dumitru și Elena Parasca, în parteneriat cu Primăria oraşului Vicovu de Sus, organizează pe 23 și 24 iunie, la Vicovu de Sus, a IX-a ediţie a Festivalul Național Concurs „Regina Sânzienelor”. Tema acestei ediții este: „Poftiți la masa strămoșilor noștri!”.

Vineri de la ora 13.00 maeştrii bucătari care vor participa la festival îşi vor prezenta bucatele pregătite. De la ora 14.30 toţi participanţii vor pleca la cules de sânziene pe Obcinele Bucovinei, de la ora 18.00 va avea loc lansarea cărţii „Poftiți la masa strămoșilor noștri – bucate româneşti şi poveşti despre români” iar de la ora 19.00 va avea loc un program artistic.

Sâmbătă cu începere de la ora 10.00 va avea loc un atelier-şezătoare de împletit coroniţe şi depănat poveşti de Sînziene iar de la ora 12.00 va avea loc Parada Festivalului unde personaje de poveste, prinţese, regine, Feţi Frumoşi, Ilene Cosânzene în trăsuri trase de cai, împreună cu invitaţi din toată ţara şi din străinătate vor porni cu alai să salute gazdele şi publicul care va fi prezent la festival; între orele 13.00 şi 16.00 se va desfăşura concursul după care va avea loc festivitatea de premiere a laureaţilor. De la ora 17.00 va avea loc un program artistic susţinut de formaţii folclorice, iar de la  ora 18.30 până la miezul nopţii va avea loc Balul Sânzienelor.

„Pe lângă concursul cu premii generoase, în Regatul Sânzienelor se vor gusta bucate strămoșești pregătite cu pricepere de maeștri bucătari. În Bucovina noastră de poveste vom aduna într-un buchet de sânziene tradiții și obiceiuri scoase din lada de zestre a poporului român, vom premia regine, prințese, grupuri, costume, vom cânta și vom dansa, celebrând zânele bune ale românilor, Sânzienele Indiferent de vreme și de vremuri, avem datoria de a trăi frumos, de a ne respecta rădăcinile din care ne tragem seva. <Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis!>, ne spune poetul Radu Gyr. Haideți, dară, să transformăm visurile în realitate și să ne mângâiem sufletele cu vibrațiile trăirilor noastre! Haideți să visăm împreună! Cu acest îndemn, Sânzienele din întreaga țară trebuie să pornească din nou într-o călătorie magică, emoționantă și educativă prin toate zonele etnografice ale României, „printre cuvinte, cântece, obiceiuri inspirate de Sărbătoarea Sânzienelor, în dorința de a menține aprins focul sacru al tradițiilor noastre milenare”, a declarat Dumitru Parasca, principalul organizator al Festivalului Național Concurs „Regina Sânzienelor”.

Orașul Vicovu de Sus se transformă pentru două zile într-un tărâm de poveste sub bagheta fermecată a ”Reginei Sânzienelor”, 8.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava