Concert pascal
MOPAN Suceava

P. Diddy îi îndeamnă pe oameni să se iubească între ei.

Rapper-ul în vârstă de 49 de ani – pe numele real Sean Combs – a postat pe Instagram un video, care pare a fi un tribut adus rapper-ului Nipsey Hussle (33 ani), ucis pe 31 martie, deși nu îi menționează numele, în care spune, potrivit contactmusic.com: „Este de ajuns. Am adunat prea multe cunoștințe fiecare dintre noi pentru a ne afla în astfel de situații. În primul rând, nimeni nu este singur. Am venit ca un trib. Suntem un trib. Ne ucidem unii pe alții. Ne urâm, gândim urât unii despre alții, nu știm cum să ne sprijinim unii pe alții. Din inimă vă spun că simt că este de ajuns. Să ucizi pe cineva, să rănești oameni, noi, bărbații, care nu ne tratăm femeile ca pe niște regine… Nu înțelegem frumusețea vieții, nu înțelegem că viața ar trebui să însemne iubire și pace. Și până acum nu am avut niciun fel de pace.”

Autorul hit-ului ‘I’ll Be Missing You’ a mai spus: „Suntem atât de speciali. Putem trece peste toate, putem trece cu ajutorul iubirii. Nu este complicat. Trebuie să ieșim din asta cu dragoste și trebuie să ripostăm. Dar mai întâi trebuie să ripostăm împotriva ignoranței și a lipsei de iubire pe care o avem unii față de ceilalți, ca frați și surori.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava