Patru partide amicale pentru Foresta Suceava înainte de începerea jocurilor oficiale

Conducerea grupării Foresta Suceava a definitivat programul meciurile de pregătire pe care formația condusă de Cristi Popovici le va disputa până la reluarea Ligii a II-a. “Galben-verzii” vor susține primele două teste din această iarnă pe 8 și 11 februarie, în compania divizionarelor a treia Aerostar Bacău și CSM Roman, ambele jocuri urmând să aibă loc la Suceava, pe ”Areni” ori pe terenul sintetic de la LPS, în funcție de starea vremii.
În cel mai tare meci de verificare din intersezon, Foresta va înfrunta pe data de 15 februarie, pe terenul sintetic din Piatra Neamț, pe OSK Sepsi Sfântu Gheorghe, formație care i-a administrat grupării sucevene cea mai drastică înfrângere din actuala ediție de campionat, 1-6. În ultimul amical al iernii, trupa lui Popovici va înfrunta la Suceava, pe 18 februarie, divizionara a treia Știința Miroslava.
Lotul echipei Foresta Suceava va pleca azi într-un cantonament de zece zile la Câmpulung Moldovenesc. Foresta va relua campionatul Ligii a II-a pe 25 februarie, cu un meci pe Areni, în compania Politehnicii Timișoara.