Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 09.03.2024, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe DN 17A raza comunei Marginea, județul Suceava, autoutilitara condusă de către un bărbat din comuna Sucevița, satul Voievodeasa care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei. Cu ocazia controlului asupra autoutilitarei, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn de foc specia foioase, iar cu această ocazie a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, s-a efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autoutilitara în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 09.03.2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. Astfel, s-a constatat că în autoutilitara se afla cantitatea totală de 3,05 m.c. lemn de foc specia foioase. Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. a) pct. 2 din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 3,05 mc lemn de foc specia foioase în valoare de 808 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

La data de 09.03.2024, în jurul orei 10:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, aflați în serviciul de patrulare și intervenție la evenimente, executând control rutier pe material lemnos, au oprit pentru control pe DN2E Vicovu de Jos, pe raza comunei Vicovu de Jos autoutilitara condusă de un bărbat din comuna Bilca ce transporta material lemnos rășinoase, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că materialul lemnos trasnportat nu este însoțit de avizul de însoțire conform reglementărilor legale. Am procedat în continuare la verificarea în baza de date SUMAL 2 pentru autovehicul nu apare ca fiind înregistrată. În acest sens, transportul a fost condus la Atelierul de Prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna, unde s-a solicitat sprijinul unui inginer silvic  în vederea iventarierii. În urma inventarierii efectuate de către reprezentanții O.S. Putna, s-a constatat faptul că șoferul trasporta cantitatea de 2,43 mc rășinoase. Șoferul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 19 alin.2 lit. a, pct. 1 din Legea 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat.

La data de 09.03.2024, în jurul orei 12.00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe str. Pădurii din comuna Sucevița, satul Voievodeasa, autovehiculul condus de către un localnic care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autovehiculului. Cu ocazia controlului, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn de foc specia molid, iar cu această ocazie a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, s-au efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autovehiculul în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 09.03.2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. Astfel, s-a constatat că în autovehicul se afla cantitatea totală de 2,1 m.c. lemn de foc specia molid. Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. a) pct. 1 din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 2,1 mc lemn de foc specia molid în valoare de 361 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

De asemenea, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, desfășurând activități în cadrul acțiunii pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, a oprit pentru control pe DN 17A Sucevița, o autoutilitară condusă de către un bărbat din comuna Sucevița care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autovehiculului.Cu ocazia controlului, s-a constatat că șoferul transporta materiale lemnoase, respectiv lemn de foc specia brad, iar cu această ocazie, a declarat faptul că nu deține aviz de însoțire. Având în vedere cele constatate, s-au efectuat verificări în aplicația SUMAL CONTROL, rezultând că pentru autovehiculul în cauză nu a fost emis aviz de însoțire al materialelor lemnoase la data de 09.03.2024, fapt pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze la punctul de descărcare din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul silvic a procedat la inventarierea încărcăturii de materiale lemnoase. Astfel, s-a constatat că în autovehicul se afla cantitatea totală de 5,52 m.c. lemn de foc specia brad. Pentru acest motiv, șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 19, alin. (2), lit. a) pct. 2 din Legea 171/2010 M, iar cantitatea de 5,52 mc lemn de foc specia brad în valoare de cca. 1.000 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea. Totodată sus-numitul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/02 pentru faptul că, nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, a transportat mai multe persoane decât locurile prevăzute în certificatul de înmatriculare, nu a verificat în prealabil sistemul de funcționare a luminilor și nu a asigurat în mod corespunzător încărcatura de materiale lemnoase.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava