Concert pascal
MOPAN Suceava

PES activists România consideră că tentativele de a afecta relația dintre Partidul Social Democrat și familia social-democrată europeană, recent vehiculate în spaţiul public, sunt regretabile. PES activists România subliniază faptul că Partidul Social Democrat este un partid respectat în Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D), iar aceste tentative vor fi sortite eșecului.

„Condamnăm ferm încercarea de a afecta poziția Partidului Social Democrat în plan extern. PSD și-a câștigat locul în familia social-democraților europeni prin dinamism și implicare, prin guvernările performante pe care le-a oferit României, prin rezultatele obținute pentru oameni și inclusiv prin rezultatele electorale. PSD respectă și susține deopotrivă valorile Uniunii Europene și valorile social-democrației europene, iar acest lucru este cunoscut și recunoscut. Anul acesta social-democrația românească a celebrat 125 de ani de la crearea primului partid românesc cu o astfel de orientare, iar Partidul Social Democrat își asumă pe deplin tradiția și moștenirea lăsată de social-democrații români”, a declarat Victor Negrescu, președintele PES activists România.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava