Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 11 – 17 aprilie 2021, polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 650 de societăți comerciale şi 126 mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 410 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020 în valoare de 109.220 lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 10.514 persoane.

Poliția Suceava a transmis că în cadrul acțiunilor au fost efectuate verificări, de asemenea și în zona hypermarket-urilor și în zonele aglomerate. „O atenție deosebită a fost acordată zonei Vatra Dornei cu incidență sporită în ceea ce privește rata infectării. Totodată, au fost controlate toate restaurantele și sălile de evenimente pentru a se asigura respectarea legii cu privire la interdicția de organizare a evenimentelor private. De asemenea, au fost instruiți cu privire respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului toți administratorii de unități economice, restaurante, pensiuni și unități turistice”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava. În cadrul verificărilor au fost identificate mai multe situații în care persoane venite din străinătate nu au respectat interdicțiile impuse prin măsura autoizolării/carantinării, iar în trafic au fost constatate încălcări ale restricțiilor de circulație a persoanelor după ora 22.00.

Poliția Suceava a reamintit că potrivit HG 432/08.04.2021 sunt în vigoare măsuri restrictive în ceea ce privește deplasarea persoanelor, zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verificând modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00.

Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

„Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei! Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, se mai spune în comunicat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava