Concert pascal
MOPAN Suceava

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, a prezentat marți, 28 februarie a.c., la Piatra Neamț, prioritățile de guvernare și ale ministerului.

Sevil Shhaideh a arătat că Programul de guvernare are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energia termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.

Sursele de finanțare pentru aceste categorii de investiții sunt asigurate prin programele europene, la care se adaugă programe guvernamentale precum Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Comasarea fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu Ministerul Fondurilor Europene a avut ca obiectiv tocmai mai buna corelare a programelor gestionate de cele două instituții.

Invit primarii sa facă o analiză a situației actuale și a nevoilor locale, în funcție de care să își prioritizeze investițiile din anii următori. Experiența ne spune că e esențial să se concentreze pe proiecte în infrastructura care asigură serviciile de bază – alimentare cu apă, canalizare, drumuri – și abia apoi să se gândească la alte categorii de investiții. Cu privire la finanțare, consider că fondurile europene sunt pe lângă PNDL, prioritare. Avem în plan ca, în acest an, să lansăm apelurile de proiecte pentru toate liniile de finanțare, așadar primăriile au mai multe resurse de finantare la dispoziție”, a declarat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh.

Ministrul dezvoltării a mai precizat că, începând cu 1 ianuarie 2018, se va revizui modul de funcționare a autorităților, astfel încât cotele defalcate din impozitul pe venit destinate bugetelor locale va crește de la 71,5% la 100%.

La finalul întâlnirii, Sevil Shhaideh și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, au avut o primă discuție, la Spitalul Județean din Piatra Neamț, cu reprezentanții conducerii spitalului, privind soluții de creștere a siguranței pacienților și modernizarea actului medical. În acest sens, viceprim-ministrul a asigurat autoritățile locale de tot sprijinul în vederea identificării celei mai bune soluții pentru pacienți.

Vizita viceprim-ministrului în teritoriu continuă astăzi, la Bacău, și mâine, în județele Bistrița – Năsăud și Mureș. Întâlnirile sunt organizate ca răspuns la invitația autorităților publice locale, pentru o mai mare predictibilitate a măsurilor guvernamentale, pentru a intensifica dialogul și colaborarea între nivelul central și local din sistemul public.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava