MOPAN Suceava

Evenimentul ”Pique-nique poétique #Haikunoi” (ediția a III-a), care face parte din seria de manifestări organizate de Ambasada Franței și de operatorul său cultural, Institutul Francez din România, cu sprijinul Ministerului Educației Naţionale, va avea loc și la Suceava. Picnicul Poetic Francofon va avea loc simultan în numeroase oraşe şi sate din România, atrăgând participanţi de toate vârstele, cu ocupaţii dintre cele mai diverse.

Datorită entuziasmului cadrelor didactice de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare” se implică şi în acest an în evenimentul propus de Institutul Francez, invitându-i pe francofonii si francofilii suceveni, pe toți pasionații de poezie (în principal studenți, dar și grupuri de elevi de la liceele din oraș, profesori de limbă franceză, angajați francofoni de la întreprinderile din județul Suceava etc.), să scrie un haiku în limba franceză, să-l posteze pe o reţea de socializare (Facebook, Twitter) folosind hashtag-ul #Haikunoi2017 şi să-l prezinte celorlalţi participanţi în timpul picnicului convivial care va avea loc luni, 20 martie, între orele 12 şi 14, în faţa corpului A al Universităţii. (Dacă plouă, picnicul se va desfăşura în holul corpului E).

Contribuțiile internauților din întreaga ţară – haikuuri, diverse imagini (desene, picturi), fotografii şi înregistrări de la eveniment – se vor concretiza într-un evantai intertextual în spațiul virtual #Haikunoi2017, purtând (în)semnele personale ale creativității și sensibilității poetice ale fiecărui vorbitor de limba franceză.

Această manifestare culturală reprezintă un mod creativ de a sărbători Francofonia. Scopul principal este acela de a facilita schimburile de idei între francofonii și francofilii suceveni referitoare la limba franceză și la valorile a căror transmitere e încurajată de învăţarea ei, dar și de a promova plurilingvismul și interacțiunile culturale.

Studenţii şi profesorii suceveni vor avea onoarea şi bucuria de a-l întâlni din nou, cu ocazia Picnicului Poetic #Haikunoi2017, pe Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România şi iniţiatorul acestui eveniment, care a reuşit, la ediţiile precedente, să le amintească participanţilor cât de vitalizantă este poezia, cât de repede poate ea transforma zilele mohorâte în lumină învăluitoare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava