Poliția orașului Vicovu de Sus a capturat un șofer beat din Izvoarele Sucevei
O patrulă din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe raza localității autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani din comuna Izvoarele Sucevei.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.