Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Duminică la ora 17.10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce executau activități specifice pe raza cartierului Burdujeni au observat un motociclu ce se deplasa pe strada Aleea Dumbrăvii, iar la vederea autospecialei de poliției și-a schimbat direcția de deplasare spre str. Eugen Lovinescu, fiind solicitat sprijinul unei alte patrule din zonă.  S-a procedat la oprirea regulamentară a acestuia, ocazie cu care a fost identificat conducătorul vehiculului ca fiind un bărbat în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a precizat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, acest lucru confirmându-se și în urma verificărilor efectuate în bazele de date.

Totodată s-a observat faptul că motociclul nu deține număr de înregistrare. S-a procedat la testarea cu etilotestul, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.  În cauză a fost intocmit proces verbal de constatare sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat” și ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, fapte prev şi ped. de art. 334 alin. 1 și  art. 335 alin.1 Cod Penal,  iar cercetările urmează a fi continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava