Concert pascal
MOPAN Suceava

Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în scopul reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, în perioada 08 – 10 martie 2024, la nivelul județului Suceava, s-au desfășurat acțiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, dar și pentru identificarea șoferilor care conduc vehicule cu încălcarea regimului legal de viteză.

În prima parte a zilelor acțiunii s-a acționat cu aparatele radar, iar în intervalul 20:00 – 03:00 s-a acționat preponderent pentru depistarea șoferilor care consumă alcool și substanțe interzise, fiind utilizate concomitent și aparatele de măsurare a vitezei tip laser.

Astfel, au fost aplicate 606 sancțiuni contravenționale în valoare de 306.600 lei. Pentru abaterile în trafic au fost reținute 55 permise de conducere și au fost ridicate 28 de certificate de înmatriculare.

Poliția Suceava a transmis că astfel de acţiuni comune vor continua şi în perioada următoare, siguranţa rutieră fiind o prioritate a poliţiştilor. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi depăşirile neregulamentare generează accidente cu urmări din cele mai grave!

 

Atenție! Legea a fost modificată: Șoferul aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane va fi pedepsit cu închisoarea cu executare!

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

 

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

 

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava